WORLD

Italia impune vaccinarea obligatorie pentru personalul din școli și forțele de ordine

Italia impune vaccinarea obligatorie pentru personalul din școli și forțele de ordine
Sursa foto: Antena 3 CNN

Italia impune vaccinarea obligatorie pentru personalul din școli, dar și pentru forțele de ordine: poliție, armată și servicii de urgență.

Persoanele care nu se conformează obligației de a se vaccina, vor avea salariile suspendate și vor primi amenzi de la 600 de euro până la 1.500 de euro. Vaccinarea obligatorie cu doza a treia se va aplica începând de miercuri, 15 decembrie 2021.

Angajații forțelor de ordine, vor fi nevoiți să predea și armamentul în dotate, cătușele și legitimația. Chiar dacă sunt persoane care se află în concediu sau sunt liberi, nu înseamnă fac excepție de la regulă. Ei va trebui să arate dovada vaccinării.

În situația în care documentația doveditoare a vaccinării nu este primită de conducerea instituției în ziua de 15 decembrie, administrația competentă va fi nevoită să cheme fără întârziere, persoana interesată să prezinte documentația solicitată în termen de cinci zile de la primirea invitației.

Pe data de 6 decembrie, Guvernul a înăsprit restricții, mai ales pentru cei nevaccinați. Doar persoanele vaccinate sau cele trecute prin boală au acces în restaurante, baruri, cluburi, stadioane și săli de cinema. Aceste măsuri sunt valabile până pe data de 6 decembrie 2022.

Joi începe și vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani.

Toate aceste măsuri sunt luate pentru a preveni răspândirea rapidă ca coronavirusului. Angajaților din domeniul medical, vaccinarea le-a fost cerută încă din luna aprilie. Ei va trebui să facă și o doză booster, cu excepția persoanelor care au contraindicație medicală.

 

 

 

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele