Iulian Dumitrescu, fostul președinte al CJ Prahova, a anunțat joi, în timp ce dădea cu subsemnatul la Secția 2 de Poliție din București, că are dreptul să candideze, conform Constituției și Statutului PNL. Mai mult, el are și susținerea liderului liberal Nicolae Ciucă.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitr escu a declarat joi că atât Constituţia, cât şi Statutul partidului, îi permit să candideze la alegerile locale din 9 iunie, însă este o decizie personală, pe care trebuie să o ia. Despre dosarul penal în care este acuzat de luare de mită, Dumitrescu a spus că ”sunt nişte oameni puşi de Vlad Cosma, ”care vrea să pună mâna pe judeţul Prahova”.
”Există o Constituţie în ţara asta şi Constituţia a fost făcută de nişte oameni mai deştepţi şi decât mine şi decât dumneavoastră şi conform Constituţiei şi cred că ştiţi că am dreptul să candidez. Există un Statut al partidului, care a fost făcut de nişte oameni şi mai deştepţi decât mine şi conform Statutului am dreptul să candidez, dar există o decizie personală pe care trebuie să o iau eu”, a afirmat Iulian Dumitrescu.

Despre dosarul penal în care este anchetat, el a comentat: ”Sunt nişte oameni puşi de Vlad Cosma, care vrea să pună mâna pe judeţul Prahova”.
Iulian Dumitrescu s-a prezentat, joi, la Secţia 2 de Poliţie din Bucureşti, în cadrul controlului judiciar.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat la Parlament despre situaţia de la PNL Prahova, unde Iulian Dumitrescu, anchetat într-un dosar penale, doreşte să candideze pentru un nou mandat la Consiliul Judeţean.
”Este o strategie de partid pe care daţi-mi voie să o gestionez aşa cum consider eu că este cel mai bine”, a spus Ciucă.
Întrebat dacă există şi alte nume luate în calcul de PNL pentru această candidatură, sau Iulian Dumitrescu este singura propunere, preşedintele PNL a răspuns: ”Nu există o singură variantă, în orice situaţie există mai multe variante”.
Iulian Dumitrescu, fost preşedinte al PNL Prahova şi fost prim-vicepreşedinte al PNL, este anchetat penal, fiind suspectat că, ajutat de cumnatul său, Daniel Lambrea, ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părţilor sociale deţinute de Daniel Lambrea la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit, până în 4 decembrie 2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei.