Premierul eston Kaja Kallas nu se teme de o funcție de conducere în Alianța NATO. De fapt și-a anunțat intenția de a prelua șefia blocului politico-militar după ce mandatul actualului Secretar General, Jens Stoltenberg se va încheia.
Misiunea de conduce Alianța NATO este cu atât mai grea cu cât scena relațiilor internaționale este deturnată de conflictul din bazinul Mării Negre, războiul din Israel și intenția Chinei de a obține hegemonia.
În cadrul ”Summitului Apărării Politico” premierul eston a precizat că este pregătită să preia funcția Secretar General NATO. Este pregătită chiar și în actualul context în care sistemul de Relații Internaționale poate trece din nou la bipolarism, stare specifică anterior destrămării Uniunii Sovietice. În prezent funcția de Secretar General NATO este deținută de norvegianul Jens Stoltenberg.
Poziția premierului eston și vizita de la Washington au loc într-un context în care liderii baltici și cei est-europeni se tem că susținerea Ucrainei de către SUA a trecut în plan secund. Alianța NATO devine actorul principal în sprijinirea Ucrainei, însă în același timp trebuie să facă față provocărilor venite din partea Chinei.
Din acest punct de vedere prim-ministrul Estoniei este de părere că Ucraina va reuși într-un final să respingă invazia rusă, asta în condițiile în care statele aflate de-o parte și de alta a Atlanticului vor depune mai mult efort pentru a contribui la o potențială victorie a Kievului în fața Moscovei.
„Înţeleg întru totul acest lucru şi cred că acest lucru poate fi învins”, declară Kaja Kallas referindu-se la armata rusă. ”Iar Ucraina poate învinge în acest război”. Totodată, oficialul de rang înalt respinge ideea potrivit căreia războiul a ajuns într-un impas. De fapt, spune Kaja Kallas, aceste afirmații nu fac nimic altceva decât să suțină jocul Rusiei. „Asta e în beneficiul lor. Să nu cădem în această capcană”.
Kaja Kallas a fost primită de președintele american la Casa Albă unde s-a întâlnit cu oficiali și congresmeni americani. Premierul eston a pledat pentru intensificarea sprijinului american pentru Ucraina. În accepțiunea oficialului baltic susținerea americană este vitală pentru pacea din Bazinul Mării Negre.
„Ceea ce vrem noi este o pace pe termen lung. Bineînțeles, susținerea americană este fundamentală. De fapt am avut o întâlnire foarte, foarte bună cu toţi acești oameni și i-am întrebat pe ambasadori când ne întâlnim cu cei sceptici?
Aveau multe întrebări şi am încercat să le răspund şi eu. Dar mi se pare că ne ducem la bun sfârşit ideile, iar mie mi se pare că nu suntem foarte îndepărtaţi unii de alţii”, a conchis Kaja Kallas, potrivit POLITICO.