La peste doi ani de la tragedia provocată de Vlad Pascu, a început amenajarea unui drum pietonal între 2 Mai și Vama Veche. De zeci de ani, turiștii și localnicii care merg pe jos pe marginea șoselei se expun pericolelor.
Pe acest drum, acum doi ani, un grup de studenți a fost lovit, în noapte, de mașina condusă de Vlad Pascu. Doi dintre ei au murit și trei au fost răniți.
Noul traseu pietonal va avea peste 600 de metri lungime între 2 Mai și Vama Veche.
Lucrările în această zonă se desfăşoară pe o distanţă de peste 600 de metri şi vizează în primul rând crearea unui drum pietonal. Astfel ca oamenii care vor ajunge aici nu vor mai fi nevoiţi să circule pe carosabil şi să se expună vreunui risc.
Investiția se ridică la peste 1 milion 300 de mii de lei, bani din bugetul de stat.
De zeci de ani, pietonii, turişti şi localnici, circulau ziua sau noaptea pe marginea carosabilului prin iarbă sau pe pământ foarte aproape de maşinile care îi putea accidenta.
Cel mai grav accident a avut loc în 2023. Un grup de studenţi care se întorcea din Vama Veche în 2 Mai a fost spulberat de autoturismul condus de Vlad Pascu care conducea sub influenţa drogurilor. Doi tineri au murit și trei au fost răniți. Atunci nu exista o zonă delimitată clar pentru ca pietonii să poată circula în siguranță.
Drumul pietonal va fi gata în prima parte a anului 2026.