LIFESTYLE

Lensa AI provoacă isterie pe internet. Specialiștii ne atrag atenția să fim foarte atenți și vigilenți atunci când vine vorba despre această aplicație

Lensa AI provoacă isterie pe internet. Specialiștii ne atrag atenția să fim foarte atenți și vigilenți atunci când vine vorba despre această aplicație

Lensa AI este o nouă „găselniță” tehnologică modernă care ajunge în realitatea noastră, a omului actual, și ne cuprinde emoțional și funcțional, așa cum au făcut-o de-a lungul timpului toate aceste aplicații social media care, într-o manieră mai puternică sau mai puțin puternică, au obținut „libertatea” de a conduce vieți, destine, de a „ordona” ideologii sau ordine mondială. Lensa AI provoacă isterie pe internet, influenceri, vedete, artiști au început, deja, timid, inițial, iar acum din ce în ce mai puternic, să promoveze aplicația pe canalele lor de socializare și să arate „operele” pe care ea reușește să le creeze.

Adelina Pestrițu, JO, Andreea Antonescu sunt doar o parte dintre persoanele publice din România care au încercat deja aplicația.

Ce este Lensa AI, de fapt?

Specialiștii în tehnologie invită publicul larg să se informeze temeinic înainte să se arunce cu capul înainte în fața tehnologiei și să verifice de unde până unde, iar acest lucru este valabil în cazul oricărei noi găselnițe apărute peste noapte, găselniță care „apelează” la trăsături și date de identificare, într-un context politico-social „deranjat” la nivel mondial.

Specialiștii spun foarte clar și succint, dacă folosești aplicația Lensa I, dai dreptul celor care au „programat-o” să se folosească de imaginea ta și mai și plătești pentru asta.

Practic, Lensa Ai este o aplicație care se poate descărca în telefon asemenea, Face App, și, folosindu-se de o serie de imagini tip selfies pe care utilizatorii le încarcă, va genera avataruri sub formă de grafică digitală, folosindu-se de inteligența digitală.

„Partea nasoală este în continuare. Odată ce încarci fotografiile tale, cele digitale generate, practic portretul tău sub formă grafică, devin ale companiei:
Scrie mare acolo: le dai o licență perpetuă, irevocabilă, gratuită, transferabilă oricui vor ei, de a face orice vor cu respectivele imagini. Le pot reproduce, modifica, distribui unde vor ei. Atenție că nu este vorba de fotografia încărcată de tine în aplicație. Aceea, conform Terms and Conditions, este folosită doar pentru a genera portretul tău în formă grafică și apoi este ștearsă. Portretul tău în formă grafică, însă, este oricum atât de detaliat încât oricine te recunoaște în el. Este tot fața ta acolo, chiar dacă stilizată și colorizată diferit, uneori cu schimbări minime.”, scrie bloggerul Radu Dumitru, pe platforma lui.

Cum funcționează Lensa AI, aplicația care provoacă isterie?

Acesta continuă pledoaria pe margine acestei aplicații și spune că, în contul a 20 de lei pe care îi dă ca să i se permită accesul la funcția Magic Avatars, culmea, tot utilizatorul dă dreptul developerului să facă orice are nevoie cu avantarul construit după imaginea lui. Fața lui ar putea ajunge pe reclame în oraș pentru diverse produse, ar putea ajunge în jocuri, ar putea ajunge în filme etc.

Pe de altă parte, Dragoș Stanca, una dintre vocile cele mai relevante din zona itech în România, în acest moment, atrage atenția punctual asupra a trei elemente la care utilizatorii sunt sfătuiți să pună maximă atenție.

„Yeap, Lensa AI is super fun. Dar, înainte să vă jucați cu aplicația și să îi trimiteți pozele voastre, sau chiar să plătiți ceva pt asta, e bine să știți cel puțin trei chestii”:

1. În termeni și condiții le cedați drepturile asupra trăsăturilor voastre. Da, puteți apărea ca vedete în animații Hentai or whatever 😜
2. Toate aplicațiile de genul le fac artiștilor fix ce le-a făcut social media jurnalistilor si companiilor de publishing la începutul Web2.0: le “fură” algoritmic idei și conținut – fără să cedeze nimic din venituri, încă 💵
3. Nu sunt deloc adeptul generalizărilor [ca un cetățean român nereprezentat politic la vârf până acum.. nu aplaud retorici de tipul toți austriecii urăsc românii și nu îi vor în Schengen sau toți rușii sunt putiniști și pro-război în Ucraina] dar.. just FYI:

„Prisma Labs, cea care deține Lensa AI, e o companie fondată de antreprenori ruși, fondatorul e ex-Mail .ru – acum cu sediul în US, ce-i drept. Anyway: do your own research.”, conchide Drgoș Stanca.