Lili Sandu are 43 de ani, însă reușește să-și păstreze prospețimea anilor pe care i-a petrecut departe de România.
Ne aducem aminte că bruneta a locuit o perioadă în Statele Unite acolo unde și-a dorit să „acceseze” visul american din punct de vedere profesional. Lucrurile nu i-au ieșit neapărat așa cum se aștepta însă, așa cum bine spune o vorbă românească, „tot răul spre bine”.
Astăzi, Lili Sandu este mai mult decât împlinită din punct de vedere personal, are o relație frumoasă cu modelul Silviu Țolu și un băiețel reușit născut din acest amor, T.J., care curând va împlini 2 ani.

Lii Sandu pare să fie „încântată” și din punctul de vedere al siluetei, lucru despre care vorbește deseori spunând că nu o dată s-a aflat în pragul depresie din cauza faptului că nu era neapărat încântată de ce anume vedea în oglindă.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Tulburător: Lili Sandu declară deschis că a avut o perioadă în care alcoolul i-a fost cel mai bun prieten

„Sunt multe zile în care efectiv mă apuca plânsul în sală de neputință sau pur și simplu simt că nu am energia de a face sport, daaar atunci intervine disciplina pe care mi-am format-o și acum știu sigur ca sportul face parte din modul meu de viața. Nu, nu mă văd pe coperta Sports Ilustrated, nu acesta este țelul! 😅 Mă văd doar în oglindă și îmi place de mine și poate mai mult decât fizic. Ambiția și mindset-ul de a nu renunța îmi aduc la fel de multă bucurie și satisfacție ca o rochie care-mi vine impecabil”, explica vedeta, pe Instagram, la un moment dat.
Atunci când vorbește însă, despre disciplină, nu se referă neapărat exclusiv la cea sportivă, ci și la cea alimentară. După o perioadă în care a fost complet vegetariană, la întoarcerea în țară, Lili Sandu a reînceput să consume și preparate din carne însă, niciodată nu a mai introdus în alimentația ei produsele lactate. Mai mult decât atât, bruneta are un ritual alimentar pe care îl respectă cu strictețe de ani de zile, ritual care o ajută extrem de mult atât din punct de vedere fizic, cât și din punctul de vedere al felului în care arată.
„Șapte ani am fost strict vegană și veneam în România și mâncam doar salată de vinete, pentru că pe vremea aia, când veneam la mama îmi zicea: Eu ți-am gătit, acum nu vii la mine acasă cu prostii de astea, cu vegană. I-a luat ceva timp să înțeleagă. Mâncam la mama, nu exista, era vorba de respect. Dar în altă parte, nu. Acum nu mai sunt vegană, dar mi-am echilibrat organismul și știu ce să mănânc și când să mănânc. În plus, țin post două zile pe săptămână, miercuri și vineri. Dar am renunțat de tot la lactate și la ce înseamnă lapte de vacă. Câteodată mai mănânc lapte de capră. Încerc să păstrez un echilibru”, a declarat Lili Sandu în podcastul realizat de Cătălin Măruță.