SHOWBIZ

Lili Sandu, noua vedetă „Vorbește lumea”, de la Pro TV

Lili Sandu noua vedetă Vorbește lumea de la Pro TV

Lili Sandu este noua vedetă „Vorbește lumea”. Bruneta i-a luat locul, provizoriu, Adelei Popescu care este plecată, departe în jungă, în Republica Dominicană, unde au loc filmările emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici”.

După o perioadă de teasing, Bogdan Ciudoiu și Shurubel, vedete en titre ale emisiunii difuzate de Pro TV, au dezvăluit numele celei care le va fi aproape în acest sezon, o apropiată a emisiei.

Lili Sandu, noua vedetă „Vorbește lumea”, de la Pro TV

”Sunt extrem de fericită să mă reîntorc în televiziune și mai mult decât atât să mă alătur ca și prezentator unei emisiuni care ocupă un loc special în inima mea. Vorbește Lumea este un proiect de suflet și abia aștept să îmi beau cafeaua împreună cu telespectatorii și cu cei doi minunați, Shurubel și Bogdan!”, a povestit Lili Sandu la începutul primei ediții pe care a prezentat-o.

Cât despre planurile pe care le au pentru noul sezon al emisiunii, cea mai frumoasă, de departe, declarație a fost cea a lui Bogdan Ciudoiu:

„Sezonul ăsta îmi propun să o fac fericită pe mama, așa că o să îmi aranjez mai des barba și freza, o să port mai des sacouri și o să râd cu toată gura. De fapt, vreau să râd din tot sufletul și să râdă toți cei de acasă cu noi sau chiar de noi. Pentru mine, important e să te facem să simți că atunci când te uiți la «Vorbește lumea», parcă greutățile nu-s așa de grele și parcă tu ai mai multă energie să le înfrunți zâmbind.”.

Cine este Lili Sandu?

Lili Sandu este fost model, actriță și cântăreață. Cariera brunetei a început în anul 1995, atunci când a avut primul contact cu scena prin intermediul Școlii Vedetelor, după care a colaborat cu trupa Trinity, împreună cu Ileana Lazariuc. Lili a avut o scurtă carieră solo până în anul 2009, iar apoi a plecat în SUA pentru a deveni actriță.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Tulburător: Lili Sandu declară deschis că a avut o perioadă în care alcoolul i-a fost cel mai bun prieten

În 1998 a luat locul III la Festivalul de muzică ușoară „Mamaia ’98”, secțiunea interpretare, iar în anul 2000 a devenit componentă a trupei Trinity. În 2005 își începe cariera muzicală sub numele de “Lil’Lee”, single-ul său de debut intitulându-se “Aproape de tine”. În același an a jucat în telenovelele „Numai iubirea”, difuzată pe Acasă TV și „Păcatele Evei”.
În anul 2007 a lansat videoclipul piesei „Jump”. Tot în același an, Lili lansează primul albumul „Under my soul”, care cuprinde 12 piese în limba engleză, creațiile unor compozitori și textieri francezi: Nicky Baker, Didier Atlan, Bruno Linck, Michael Giorgi, Cedric Sheitan Ratanga.

În 2008 Lili Sandu își continuă cariera cu rolul său din telenovela “Doctori de mame”, însă lansează și un nou single “Hot sound maker”.
În 2014, ea a fost co-prezentatoarea emisiunii „Dansează printre stele”, difuzată pe Antena 1, alături de Victor Slav. În anul 2019, Lili Sandu a devenit prezentatoarea emisiunii „FanArena”, show difuzat de Kanal D România.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele