Mai multe linii de transport în comun care operează pe raza municipiului București vor fi deviate în zilele următoare, din cauza unor evenimente care se desfășoară zilele viitoare în Capitală. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) a transmis prin intermediul unui comunicat de presă care sunt rutele afectate de aceste demersuri.
Potrivit TPBI, este vorba de două evenimente culturale – „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition” şi „Spotlight – Festivalul Internaţional al Luminii”, precum şi evenimentul sportiv „Bucharest International Half Maraton and 10K”.
Conform graficului de circulaţie, vineri, 21 aprilie, între orele 19:00 – 22:00, linia 361, pe sensul spre Piaţa Unirii, va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” şi intersecţia Calea Victoriei/Bd. Dacia, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Dacia, Piaţa Romană, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică.
Tot vineri, după ora 22:00, linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Băneasa” şi Piaţa Arcul de Triumf, iar ulterior pe un traseu modificat pe sens Piaţa Unirii, pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Dacia, Piaţa Romană, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Unirii. Circulaţia pe sensul celălalt nu se modifică.
De asemenea, linia 783 va funcţiona pe traseul de bază – între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sens Piaţa Unirii, pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii. La fel, celălalt sens nu se modifică, notează Digi24.ro.
În plus, sâmbătă, 22 aprilie, de la ora ieşirii în traseu şi până la ora 19:00, precum şi luni dimineaţa (24 aprilie), de la ora ieşirii în traseu şi până la ora 6:00, linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Băneasa” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sens Piaţa Unirii pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică.
Pe parcursul zilei de luni, linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sens Piaţa Unirii pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică.
TPBI precizează că, sâmbătă, după ora 19:00, linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sens Piaţa Unirii pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Dacia, Piaţa Romană, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică. În plus, linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sens Piaţa Unirii pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică.
Pentru ziua de duminică, 23 aprilie, de la ora ieşirii în traseu până la reluarea circulaţiei ca urmare a finalizării evenimentului sportiv „Bucharest International Half Maraton and 10K” (în jurul orei 13:00), linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Băneasa” şi intersecţia Şos. Bucureşti Ploieşti/ Bd. Aerogării, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Aerogării, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Beijing, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu cu întoarcere în rondul Piaţa Universităţii. Linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între „Aeroportul Henri Coandă” şi intersecţia Şos. Bucureşti-Ploieşti/ Bd. Aerogării, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Aerogării, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Beijing, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. G-ral Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, prin Pasajul Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărăşeşti, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Str. Bibescu Vodă, cu întoarcere pe Splaiul Unirii, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, prin Pasajul Unirii, Bd. I.C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. G-ral Gheorghe Magheru, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti-Ploieşti, apoi traseul actual.
Tot duminică, între orele 13:00 – 17:00, linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Băneasa” şi intersecţia Şos. Bucureşti Ploieşti/ Bd. Aerogării, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Aerogării, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Beijing, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii.
În acelaşi timp, linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între „Aeroportul Henri Coandă” şi intersecţia Şos. Bucureşti-Ploieşti/ Bd. Aerogării, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Aerogării, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Beijing, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. G-ral Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii.
Duminică seara, în intervalul orar 17:00 – 19:00, linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Băneasa” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sens Piaţa Unirii pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică. Tot luni, linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sens Piaţa Unirii pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică.
Aceeaşi linie va funcţiona, după ora 19:00, pe traseul de bază între „Complex Comercial Băneasa” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sens Piaţa Unirii, pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Dacia, Piaţa Romană, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică.
Linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sens Piaţa Unirii, pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii. Celălalt sens nu se modifică.
Duminică, 23 aprilie, pentru a permite desfăşurarea evenimentului sportiv „Bucharest International Half Marathon & 10k 2023”, între orele 6:00 – 17:00, va fi restricţionat traficul rutier pe traseul: Bd. Constantin Prezan, Piaţa Arcul de Triumf, Bd. Regele Mihai I (locală), cu întoarcere pe banda I din rondul Piaţa Presei, Bd. Regele Mihai I (zona centrală), Piaţa Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Piaţa Victoriei, Str. Buzeşti, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod Haşdeu, Splaiul Independenţei, Bd. Unirii, Bd. Decebal cu întoarcere înainte de Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, Bd. Unirii, Bd. I. C. Brătianu, Str. Halelor, Splaiul Independenţei, Calea Victoriei, Şos. Kiseleff, Bd. Constantin Prezan. Ca urmare, liniile 61, 85 şi 90 vor funcţiona pe trasee modificate pe tot parcursul zilei, iar celelate linii de transport public vor funcţiona pe trasee modificate. Astfel, liniile 24 şi 45 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele „Cartier Dămăroaia”, respectiv „Mezeş” şi intersecţia Bd. Ion Mihalache/Str. Dr. Felix, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Dr. Felix, Şos. Nicolae Titulescu, până la terminalul „Banu Manta”.
Linia 44 va funcţiona pe un traseu scurtat între terminalul „Cartier 16 Februarie” şi „Gara Basarab”, iar linia 61 va funcţiona pe perioada întregii zile, pe un traseu scurtat între „Master” şi Podul Operei, unde troleibuzele acestei linii vor întoarce pe Podul Operei. Mai departe, linia 69 va funcţiona pe perioada întregii zile pe un traseu scurtat, între terminalul „Valea Argeşului” şi „Podul Operei”, linia 70 va fi suspendată până în jurul orei 14, iar apoi va funcţiona între terminalul „Bd. Basarabia” şi „Piaţa Rosetti”, cu întoarcere pe Str. Dianei, Str. Jean Louis Calderon, Str. Tudor Arghezi, Bd. Carol I, apoi traseul actual, linia 79 va fi suspendată până în jurul orei 14:00, în timp ce linia 85 va funcţiona pe perioada întregii zile, pe traseul de bază între terminalul „Baicului” şi „Piaţa Rosetti” cu întoarcere pe Str. Dianei, Str. Jean Louis Calderon, Str. Tudor Arghezi, Bd. Carol I, apoi pe traseul actual.