Lista localităților care vor avea imagini actualizate pe Google Maps a fost făcută publică după ce Google România a anunțat că mașinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta.
Aceste device-uri vor acoperi zone din toată țara, de la Vălenii de Munte, Câmpulung, Timișoara, Orșova, Deva, București, Pașcani, Călărași, până la Târgu Mureș.
Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau fluviul Dunărea.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Cercetătorii INFP, avertisment privind un cutremur puternic în România: Vrancea nu dă semne de liniște
Street View este un serviciu popular oferit de Google Maps, disponibil în peste 250 de țări, inclusiv în Arctica și Antarctica. Street View este disponibil și în Google Earth și aplicația Google Maps pentru telefoanele mobile. Google Maps are peste un miliard de utilizatori activi în fiecare lună. Sunt peste 50 de milioane de actualizări pe Google Maps în fiecare zi. Utilizatorii folosesc Google Maps pentru a găsi informații despre afaceri, evaluări, recenzii și multe altele pentru 200 de milioane de companii și locuri din întreaga lume.
Acum există peste 220 de miliarde de imagini Street View din peste 100 de țări și teritorii.