Loteria de Vaccinare a ajuns duminică, 31 octombrie 2021, la prima extragere lunară, iar numărul care câștigă marele premiu lunar de 300.000 de lei este: 0 3 8 4 8 9 9. De asemenea, a avut loc și a cincea extragere săptămânală, ai cărei câștigători vor primi 80 de premii a câte 10.000 de lei și un premiu de 100.000 de lei.
Numărul care câștigă marele premiu săptămânal al celei de-a cincea extrageri, în valoare de 100.000 de lei, este: 1 9 7 5 8 7 0.
Aceste premii se pot ridica de la sediul central al Loteriei Române, de marți până vineri, în intervalul orar 9:00 – 14:00, în decurs de 30 de zile.
Lista cu celelalte 80 de premii ale extragerii săptămânale va fi publicată luni, 1 noiembrie 2021. Premiile de 10.000 de lei se pot ridica de la agențiile locale ale Loteriei Române.
La prima extragere lunară au participat numerele de ordine din intervalul 1 – 2.331.899, corespunzătoare participanților care s-au înscris, conform Regulamentului, de la data începerii înscrierilor până vineri, 29 octombrie, la ora 12:00. La prima extragere lunară s-a acordat un singur premiu în valoare de 300.000 de lei.
La cea de-a cincea extragere săptamânală au participat numerele de ordine din intervalul 1.872.850 –2.331.899, corespunzătoare participanților care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 29 octombrie, la ora 12:00. La cea de-a cincea extragere săptămânală s-au acordat 80 de premii a câte 10.000 de lei și un premiu de 100.000 de lei.
Extragerile au avut loc duminică, 31 octombrie 2021, la ora 20:55.
Rezultatele extragerilor vor fi afișate pe site-ul Loteriei Române www.loto.ro, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și pe site-ul Ministerului Sănătății.
Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul.