LIFESTYLE

Lucruri despre cezariană. Multe dintre ele nu sunt spuse de nimeni

Lucruri despre cezariană. Multe dintre ele nu sunt spuse de nimeni
www.descopera.ro

Există anumite lucruri despre cezariană pe care nu ți le spune nimeni. Cu toate acestea, orice viitoare mămică ar trebuie să le cunoască și să se pregătească atât psihic, cât și fizic.

Indiferent cum naște o femeie, ea este o eroină, fără dar și poate. Însă, pentru multe dintre ele, cezariana pare să fie soluția cea mai bună, crezând că este mai ușor. Fiecare naștere, oricum ar fi, are plusurile și minusurile sale. Dar, faptul că aduci pe lume o viață, te face să uiți de orice.

Lucruri despre cezariană

În sala de operație este frig

În sala de operație este destul de frig contrar a ceea ce, poate, gândeai. Termometrul indică undeva la 17 grade Celsius. Însă, datorită adrenalinei, emoțiilor nici nu vei mai simți acest lucru.

Nu doare nimic în timpul operației

Posibil să simți anumite presiuni, mișcări etc, dar nicidecum durere. Din nou, vorbim despre adrenalină, care te va ajuta destul de mult. Vei vedea că atunci când îți vei auzi pentru prima dată copilul, vei fi în al 9-lea cer și nimic nu va mai conta.

Dureri după operație

Odată ce trece anestezia, vei simți nevoie de multe calmante. Vei realiza că ai trecut printr-o operație cât se poate de serioasă și nu e chiar atât de ușor. Nu te speria, atâtea femei au trecut, trec și vor trece prin asta. Deci nu ești singura. Femeile sunt foarte puternice și pot muta munții din loc atunci când vine vorba despre puii lor.

Contracții după cezariană

Credeai că ai scăpat de contracțiile dureroase, așa cum este în cazul nașterii naturale? Iată că treaba nu stă chiar așa. Se datorează faptului că uterul începe să se micșoreze pentru a ajunge la forma inițială, cea dinainte de naștere și începi să elimini cheaguri de sânge. Stai liniștită, după doar câteva zile vei fi ca nouă.

Nu vei putea râde copios

Mai puțin râs în perioada care urmează. Orice mișcare va face să te doară în locul cu pricina.

Vei avea frisoane

Nu este o regulă să ai frisoane, dar majoritatea femeilor trec prin asta. Dacă ți s-a făcut anestezie în coloană, atunci e foarte posibil să ai și tu. Din păcate nu poți controla acest lucru. Vei vedea că o să începi să tremuri, o să îți fie frig, dar nu poți controla. Poți doar să te învelești foarte bine și, nu uita, sfintele șosete.

Mișcă-te cât mai repede posibil

Cu siguranță îți va fi foarte greu să te miști, dar trebuie să o faci cât mai repede. Mișcarea ajută la tranzitul intestinal, dar și la recuperarea mai rapidă a ta.

Cicatrice

Rana se va vindeca după circa șase săptămâni, dar cicatricea va rămâne acolo. Pielea din jurul ei se poate simți puțin mai ciudat. Nervii au fost secționați în timpul intervenției.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele