LIFESTYLE

Lumânarea de botez, un lucru foarte important. Ce se face cu ea ulterior

Lumânarea de botez un lucru foarte important. Ce se face cu ea ulterior
www.ego.ro

Lumânarea de botez reprezintă un lucru foarte important. Există câteva reguli în ceea ce constă aceasta, chiar și după ce se săvârșește slujba. 

Botezul reprezintă una dintre cele șapte Taine ale bisericii. Așadar, este un moment extrem de important atât în viața bebelușului, cât și în viața părinților și apropiaților. După 40 de zile de la naștere, copilul poate fi botezat. Există și anumite tradiții și obiceiuri în ce constă acesta, care ar trebui respectate de fiecare credincios.

Să nu mai vorbim de încărcătura emoțională care are loc în acele momente sfinte. Copilul botezat în numele Sfintei Treimi devine trup din împărăția lui Dumnezeu.

Ce semnificație are lumânarea de botez

Lumânarea de botez semnifică lumina, sfințenia, dar și adevărul. Tocmai de aceea nu se poate fără lumânare. Nașii, părinții spirituali ai copilului se ocupă de alegerea și cumpărarea acesteia în mod normal. Fiecare își poate alege lumânarea după bunul plac și, mai ales, ea ar trebui „împodobită” cu flori naturale, foarte frumoase.

Se obișnuiește ca aceasta să fie din ceată curată. Simbolizează puritatea, așa cum este și bebelușul. Înălțimea lumânării este un alt aspect care nu trebuie să fie ignorat de către persoanele care doresc să achiziționeze un astfel de obiect. De regulă, înălțimea medie a acesteia trebuie să fie de aproximativ 50 de cm însă nu este o regulă care trebuie să fie respectată neapărat, potrivit Libertatea.

Să fie de calitate pentru a nu se rupe în timpul botezului. Trebuie să ținem cont și de culoarea aleasă. De obicei, părinții și nașii aleg albastru pentru băieței și roz pentru fetițe. Bineînțeles că se poate lăsa și albă, fără probleme. Sau, mai mult decât atât, puteți alege și alte culori care vă plac mai mult.

O tradiție populară a românilor ortodocși spune că trebuie să pui ceva pe lumânare pentru că „nu se cuvine a ține focul cu mâna goală, și de aceea se pune un cumaș de rochie sau un șeluț”. Acesta ar părea avea un rol practic pentru ca nașii să nu se murdărească. Ulterior, pot fi de folos și în facerea unor haine noi copilului. Să nu uităm nici de minunatele flori, care dau un aer aparte, de prospețime și eleganță.

După slujba de botez, lumânarea poate fi pusă pe masa care se face în cinstea copilașului. Apoi, ea se poate duce înapoi la Biserică, pentru a se putea face alte lumânări. Mai există posibilitatea de a o păstra în casă și să o aprindeți în caz de nevoie sau chiar de bucurie.

Ea este aprinsă și a doua zi când nașa va îmbăia copilul sau, cum s-ar spune în popor, îl va scoate din mir. Adică cel cu care a fost uns la botez.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele
Parteneri
Alertă din cauza virusului mortal Nipah. Nu există vaccin care să prevină infecția și niciun tratament care să o vindece
Alertă din cauza virusului mortal Nipah. Nu există vaccin care să prevină infecția și niciun...
Animalul care poate trăi chiar și 500 de ani. Longevitatea sa i-a uimit pe oamenii de știință
Animalul care poate trăi chiar și 500 de ani. Longevitatea sa i-a uimit pe oamenii...
Europa ar putea recurge la armata obligatorie pe fondul creşterii ameninţării unui război cu Rusia
Europa ar putea recurge la armata obligatorie pe fondul creşterii ameninţării unui război cu Rusia
Băutura pe care e bine să o bei dimineața. E mai bună decât ceaiul ori cafeaua și îți dă energie întreaga zi
Băutura pe care e bine să o bei dimineața. E mai bună decât ceaiul ori...
Anamaria Prodan șterge iar pe jos cu Reghe. ''Un flaușat care vorbește mândru cum agață, căsătorit fiind, «moartele de foame» prin Dubai''
Anamaria Prodan șterge iar pe jos cu Reghe. ''Un flaușat care vorbește mândru cum agață,...
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol
Condimentul miraculos care ajută creierul să se repare singur. Trebuie amestecat cu apă caldă şi...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Stațiunea din România, adorată de turiști! E o reală comoară! Vin de la mii de km să o viziteze!
Stațiunea din România, adorată de turiști! E o reală comoară! Vin de la mii de...
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite ore
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Ce pensie alimentară plătește Gabi Bădălău, de fapt. Contre cu Claudia Pătrășcanu
Ce pensie alimentară plătește Gabi Bădălău, de fapt. Contre cu Claudia Pătrășcanu
Joe Biden se retrage din cursa pentru Casa Albă / Reacţia lui Trump / Biden o susţine pe Kamala Harris drept candidat al democraţilor pentru prezidenţiale / Cine îi solicită lui Biden demisia din funcţia de preşedinte
Joe Biden se retrage din cursa pentru Casa Albă / Reacţia lui Trump / Biden...
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Armata devine obligatorie în România!
Armata devine obligatorie în România!
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu Ianis Hagi. Fanii au reacționat imediat. ”Atât de puri”
Ce a apărut pe contul de Instagram al Elenei, la câteva zile după nunta cu...