Mâna întinsă care nu dă un plic, nu primește nimic
Vine vara și aduce cu sine și emoțiile examenelor. Părinții încep să alerge disperați după acte care să umple eternul dosar cu șină (sau plic, după caz) pentru a-și vedea copilul înscris la creșă, grădiniță, școală, liceu sau facultate. Dar mâna întinsă care nu dă un plic….
Mâna întinsă care nu dă un plic, nu primește nimic
Părinții se trezesc cu noaptea-n cap să stea la nesfârșitele cozi care pare că nu vor dispărea niciodată din cultura poporului nostru, chinuit destul în vremea comunismului.
Ei, dar nu e atât de simplu. Încă de la creșă, chiar dacă prichindelul nu dă vreun examen, locurile sunt limitate și-ți dorești să-l vezi intrat. Ce faci atunci? Simplu, e România, deci apelezi la vreun prieten care are vreun prieten sus-pus care poate interveni unde e nevoie să dai plicul cu suma cuvenită.
Nu mai miră pe nimeni, nu? Ce, nu vă amintiți scena “Preselecția” din “B.D.”, în care candidatele veneau cu plicul la Dem Rădulescu, Jean Constantin și Puiu Călinescu? Le recomandau “vocea și talentul” sau vreun unchi.
Deci, e veche treaba cu plicul la noi. Aproape că nici nu m-ar mira să aflăm că Ștefan cel Mare lua șpagă ca să bage pe cineva la el în oaste.
Se dă șpagă pentru a-ți înscrie copilul la creșă, pentru un loc la grădiniță, pentru a-ți asigura un loc la școala dorită sau învățătoarea “cea mai bună din școală “. Se apelează la pile, cunoștințe și relații. Exact ca pe vremea lui nea Nicu.
Când vine vorba despre liceu, lucrurile se complică și aici am vrut să vă aduc.
Domnia plicului la liceu
Elevii de clasa a 8-a dau evaluarea națională și pe baza notelor se face repartizarea computerizată la un liceu, în funcție de fișa cu opțiuni pe care o completează părinții. Da, o să îmi spuneți ca nu se poate da șpagă aici și că pilele nu-și mai au rostul.
E adevărat, dar înainte de examen, mulți copii dau probe pentru liceele vocaționale, probe obligatorii pentru a fi admiși la licee militare, de muzică, sportive, de artă, teologice etc.
Din păcate, trăim în România așa că domnia plicului funcționează și aici pentru că multe probe sunt subiective și lasă loc de interpretări.
Profesori care aleg plicul în locul menirii de a fi pedagog.
Copii care pleacă acasă, mândri că au meritat să fie admiși într-un liceu bun pentru că “a aranjat tata ceva”.
Copii care rămân dezamăgiți și frustrați, convinși că nu valoreaza nimic doar pentru că mama și tata “n-au avut un plic”.
O generație viitoare fără stimă de sine, adolescenți nepregătiți pentru piata muncii și, în general, niște copii deja sătui de România plicului.
