Exista cândva o vorbă românească pe care o tot repetam ani la rând: „Măcar suntem peste Bulgaria.” Ei bine, lucrurile în prezent sunt complet schimbate și tot evităm să recunoaștem.
A devenit un fel de terapie națională. Când nu merge economia, măcar suntem peste Bulgaria. Când ne prăbușește infrastructura, măcar suntem peste bulgari. Când pleacă încă un milion de români din țară, măcar… suntem peste bulgari. Doar că, de data asta, realitatea are prostul obicei să nu țină cont de bancurile noastre…
Noi încă discutăm cine este vinovat pentru ultimii 35 de ani. Ei discută cum să câștige următorii 35. S-a spus că au o economie mai bună și de aceea au evoluat. Nu, Bulgaria nu are un PIB mai mare decât țara noastră. Economia României este de peste două ori mai mare. Ei…și aici apare ironia: nu contează cât de mare este economia dacă nu știi să o transformi în prosperitate, predictibilitate și atractivitate.
Aici nu mai vorbim despre turism. Vorbim despre mentalități. Și? Ce mai avem noi? Ce mai au ei?
Și totuși, în fiecare vară, sute de mii de români trec granița ca și cum ar fugi dintr-o țară în alta. Nu pentru că Marea Neagră ar fi diferită după Vama Veche. Apa este aceeași. Soarele este același. Diferența începe când turistul ajunge în parcare, continuă la recepție, se vede pe drum, se simte în servicii. Și se termină când face nota de plată fără senzația că tocmai a finanțat un experiment economic.
Avem unul dintre cele mai spectaculoase potențiale turistice din Europa, dar reușim performanța de a-l administra ca pe un secret de stat. Cum? Noi nu promovăm destinații. Promovăm răbdarea! La noi, drumul până la obiectiv este parte din experiența turistică, căci uneori durează mai mult decât vacanța în sine poate.
Politicienii ne spun de două decenii că România are un potențial uriaș. Corect! Și Sahara are potențial pentru schi, dacă așteptăm suficient.
Problema României nu este lipsa resurselor. Problema este obsesia pentru cuvântul „potențial”. Țările serioase monetizează potențialul. Noi îl punem în programe de guvernare. Apoi îl mutăm într-o strategie. Apoi într-un masterplan. După care îl uităm într-un sertar și începem alt masterplan. Și tot așa…
Între timp, Bulgaria construiește. Mai discret. Mai puțin zgomotos. Dar construiește. Timp? În timp ce noi inaugurăm aceeași autostradă de trei ori, ei inaugurează încă un sezon turistic de succes. Iar asta se vede. Am și relatat recent nemulțumirile lor față de modul în care noi alegem să evoluăm.
În timp ce noi explicăm de ce nu se poate, ei explică investitorilor cum se poate. Și poate aici este cea mai mare lecție. Competiția dintre România și Bulgaria nu s-a încheiat pentru că Bulgaria a devenit miraculos mai bună. S-a încheiat în momentul în care România a început să creadă că avantajele geografice sunt suficiente. Nu sunt! În economie, frumusețea fără infrastructură este doar un fundal de desktop.
Iar potențialul fără execuție este cea mai elegantă formă de eșec. Poate că n-ar trebui să ne întrebăm de ce Bulgaria pare să ne depășească în tot mai multe domenii. Întrebarea incomodă este alta:
Cum a ajuns România, o țară cu resurse mai multe, populație mai numeroasă și o economie mai mare, să privească tot mai des spre Sofia ca spre un exemplu?
Răspunsul este simplu și trist, dar vi-l dau tot eu: Bulgaria a încetat să se compare cu alte țări și a înțeles că singura șansă de supraviețuire este evoluția.
Și…între timp, vecinii noștri fac ce noi doar promitem de 35 de ani încoace: construiesc!