Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș e cel mai popular ministru al guvernului Ciolacu. Așa reiese dintr-o monitorizare mediaTRUST a celor mai mediatizați membri ai cabinetului. În plus, la nivelul partidelor, cei de la PNL au fost mult mai vizibili în presă față de cei de la PSD.
Chiar dacă conduce un minister mai puțin popular, ministrul Finanțelor Marcel Boloș este oficialul din guvern cu cea mai extinsă acoperire mediatică din rândul colegilor săi.
Potrivit mediaTRUST, acesta a fost menționat de 8.708 ori în presa din țară, iar la nivelul audienței a fost tot pe prima poziție, însumând o audiență generală de 230,136,996 de contacte. În luna august, momentul de vârf al expunerii mediatice pentru ministrul Marcel Boloș a fost înregistrat pe 11 august, când protestele angajaților din cadrul Ministerului Finanțelor, nemulțumiți de măsurile anunțate de Executiv pentru a reduce cheltuielile, au atras atenția mass-media. Atât protestele personalului, cât și declarațiile lui Marcel Boloș, în care el asigura că nu vor avea loc disponibilizări la nivelul ministerului sau în unitățile subordonate și că toate salariile vor fi plătite la timp, au fost subiecte de interes major în presă.

Boloș este urmat de Alexandru RAFILA, ministrul Sănătății, care a intrat în atenția presei cu 8.190 de mențiuni în luna august. Data de 17 august a reprezentat momentul de vârf în ceea ce privește expunerea sa mediatică, cu peste 780 de articole publicate în diverse surse de știri. Acest boom în acoperirea mediatică s-a produs în contextul unor proteste organizate de simpatizanții Alianței pentru Unirea Românilor la sediul Ministerului Sănătății.
Pe locul trei în clasamentul mediatic se situează Marian-Cătălin PREDOIU, ministrul Afacerilor Interne, cu 6.953 de mențiuni în presă. Cel mai expus moment a fost în contextul tragicului accident din 2 Mai, când un șofer sub influența drogurilor a cauzat două decese și trei răniți. Ministrul Afacerilor Interne a reacționat anunțând reorganizarea poliției și impunerea de măsuri dure pentru șoferii băuți sau drogați la volan.
Sorin Mihai GRINDEANU, ministrul Transporturilor, înregistrează 5.679 de mențiuni în perioada analizată, Alina GORGHIU este în top cu 4.581 de materiale în care a fost monitorizată, iar Simona Bucura OPRESCU este pe poziția 6 cu 3.223 de mențiuni, urmată de Mircea FECHET, menționat în 2.721 de materiale.
Sebastian-Ioan BURDUJA, ministrul Energiei, este pe 8, menționat în 2.715 materiale, Ligia DECA are 2.094 mențiuni, iar topul este completat de Ștefan-Radu OPREA, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, care a înregistrat 2.002 mențiuni în media din țară.
La nivelul partidelor politice, reprezentanții PNL au ocupat prima poziție în ceea ce privește vizibilitatea și au obținut cea mai mare audiență, consolidându-și poziția de lideri mediatici.
În perioada monitorizată de mediaTRUST, între 1 și 31 august 2023, miniștrii PNL au obținut cel mai mare număr de mențiuni în mass-media, înregistrând un total de 32.014 materiale jurnalistice.

Acest lucru înseamnă că mesajele referitoare la acești miniștri au ajuns la publicul român de peste 38 de ori într-o lună, generând un număr total de 657,228,133 de contacte.
”În schimb, miniștrii PSD au fost menționați în 26.395 de materiale în mass-media, ceea ce a rezultat într-o expunere inferioară comparativ cu PNL. Conform datelor mediaTRUST, românii au intrat în contact cu mesajele transmise de miniștrii PSD de 31 de ori într-o lună, ajungând la un total de 528,743,588 de contacte” transmite mediaTRUST.