NEWS

Marcel Ciolacu a ajuns în Israel. Premierul condamnă atacurile teroriștilor Hamas. Alertă de bombardament pe aeroportul unde a aterizat acesta | VIDEO UPDATE

Marcel Ciolacu a ajuns în Israel. Premierul condamnă atacurile teroriștilor Hamas. Alertă de bombardament pe aeroportul unde a aterizat acesta | VIDEO UPDATE
Sursă foto: gov.ro

Guvernul transmite că Marcel Ciolacu a ajuns în Israel, unde va avea întâlniri cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu și cu reprezentanții comunității românești din această țară afectați de deteriorarea situației de securitate din zonă.

UPDATE 14: 00 O alertă de bombardament a fost semnalată astăzi în Israel, chiar pe aeroportul din Tel Aviv unde a aterizat avionul premierului român Marcel Ciolacu.

„Oamenii din aeroport au fost trimiși în adăposturi”, a relatat Antena 3 CNN.

UPDATE 12.44 : Premierul Ciolacu susține declarații de presă, alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu. Marcel Ciolacu este primul ministrul european care a mers în Israel după declanșarea conflictului de acolo.

”Am transmis premierului Netanyahu că în fața acestor atacuri Israelul are drepul să se apere. Fac apel la facilitarea coridoarelor umanitare din Gaza” a transmis Marcel Ciolacu.

”Reiterez urgența unei păci în Israel, imi doresc un efort comun pentru evacuarea românilor din Fâșia Gaza, îmi doresc ca astfel de incidente să nu se mai întâmple” a încheiat premierul Ciolacu.

La rândul său, ca răspuns la declarațiile premierului român, Benjamin Netanyahu a subliniat:

”Vom face tot posibilul pentru extragerea cetățenilor români din Gaza. Dar pacea în Orientul Mijlociu e ceva ce dorim și noi. Dar pacea va fi posibilă dacă acest califat al teroristilor va fi distrus. Trebuie să fie înfrânți. Apoi vom avea pace” a declarat premierul Israelului.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

 

Știrea inițială: 

Marcel Ciolacu a ajuns în Israel

Premierul Marcel Ciolacu vizitează marți Statul Israel și se va întâlni cu premierul israelian, dar și cu Menachem Hacohen, Mare Rabin al comunității evreiești din România în perioada 1997-2011.

”Am mers în vizită în Israel pentru a transmite mesajul nostru de solidaritate poporului israelian și un puternic semnal de sprijin importantei comunități românești care trăiește în această țară. În vremuri atât de tulburi, România continuă să fie un factor de stabilitate, să apere pacea, valorile democratice, drepturile omului și să combată cu fermitate terorismul, antisemitismul, xenofobia și discursul incitator la ură”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, conform comunicatului Guvernului.

Prim-ministrul României și omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, vor susține declarații comune de presă, care vor fi transmise LIVE pe canalele oficiale ale Guvernului.

Premierul Marcel Ciolacu este însoțit în vizita în Statul Israel de ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, deputatul Silviu Vexler, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, și ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid.

 

Știre în curs de actualizare

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele