Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al României, a explicat într-un interviu la Antena 3 CNN că a luat măsuri pentru a nu ajunge să folosească puterea în mod ”distructiv şi nebenefic pentru ţară”. Liderul social-democrat recunoaște că are prima șansă de a intra în turul doi, dar campania va fi una dură.
Candidatul PSD pentru funcţia supremă în stat, Marcel Ciolacu, afirmă că are prima şansă de a intra în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. ”Dar campania… şapte zile în politică e imens”, adaugă Ciolacu. În ceea ce priveşte atacurile din campania electorală, el e de părere că unii dintre candidaţi nu se pot opune echipelor de campanie, iar în aceste condiţii atacurile nu vor lipsi.
”Normal că îmi doresc să intru în turul doi. Vom vedea… Am prima şansă de a intra în turul doi, dar campania… şapte zile în politică e imens”, a afirmat candidatul PSD într-un interviu difuzat, luni seară de Antena 3 CNN.
El spune că accederea în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale depinde de mai mulţi factori, de la actul de guvernare, la modul în care fiecare candidat se prezintă în campania electorală.
Ciolacu: „Colegii îmi spun Marcel. Nu am yesmeni. Mihai Tudose este un calvar”
”Sunt multe care influenţează un scor, în schimb, mă uit că unii au rămas la acelaşi trecut, cu stânga şi dreapta, cu buni şi răi. Am văzut unde ne-au dus 20 de ani asta cu stânga şi dreapta, cu preşedinţi care nu a respectat Constituţia, cu preşedinţi care când erau alegeri interveneau pentru un partid sau pentru altul, care urau un partid, care înjurau un partid, nepermis, cu unii care arestau oameni, care au distrus capitalul românesc. România nu mai vrea asta”, a adăugat Ciolacu.
Întrebat dacă a discutat cu ceilalţi contracandidaţi cu privire la evitarea de atacuri în campania electorală, Ciolacu a răspuns: ”Şi dacă ar exista, credeţi că s-ar ţine cont?”.
”Trebuie să ai capacitatea de a te impune propriei echipe, lucru complicat la unii candidaţi”, spune Ciolacu.
Întrebat dacă se impune propriei echipe de campanie, el a răspuns: ”Da, categoric”, adăugând că lucrează cu echipa sa de 20 de ani.
Ciolacu a mărturisit că, încă de la început, colegii de partid i se adresează cu apelativul ”Marcel”.
Întrebat cum face PSD să nu repete greşelile trecutului, Ciolacu a afirmat: ”Puterea exemplului”, adâugând că ”totdeauna PSD-ul a fost adultul din cameră”.
”Se vede că, în toată această perioadă, eu nu m-am schimbat. A fost, de fapt, pariul vieţii mele ca eu să nu mă schimb. În primul rând cei apropiaţi, nu trebuie să-ţi alegi oameni comozi. Mihai Tudose nu e un om comod, dimpotrivă, e un calvar să stai cu Mihai să discuţi anumite lucruri, Simonis, care e din garnitura nouă, Radu Moldovan, de la Bistriţa, mă sună -«Marcel, uite aia nu e bine, uite autorităţile au altă părere». Am văzut ce a însemnat ca alţi lideri să se înconjoare numai de «yesmani». În momentul ăla te duci în cap” , a afirmat Marcel Ciolacu într-un interviu pentru Antena 3.
El a mărturisit că, încă de la început, colegii de partid i se adresează cu apelativul ”Marcel”.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, dă asigurări că cel puţin o treime dintre viitorii parlamentari ai PSD vor fi femei. El a explicat că a discutat cu liderii din teritoriu ai partidului şi că niciunul nu a ”comentat” cu privire la această decizie.
”Trebuie să facem un schimb de generaţii, să facem un schimb de generaţii normal. Foarte mulţi tineri acuma au fost aleşi preşedinţi de Consilii Judeţene, se va face un schimb de generaţii şi în viitorul Parlament. Trebuie şi o profesionalizare, trebuiesc şi femei. Am citit un studiu de la Banca Mondială, dacă femeile ar fi şi mai încurajate în business, economia mondială ar creşte cu 25%, fiindcă vor să demonstreze cât mai mult. PSD-ul se va ţine de cuvânt şi veţi vedea minimum 30% din viitorul Parlament vor fi femei din partea Partidului Social Democrat”, a afirmat Marcel Ciolacu într-un interviu difuzat, luni seară, de Antena 3.
Acesta a precizat că a cerut acest lucru în teritoriul şi nu a văzut ”niciun lider care să comenteze”.