LIFESTYLE

Mare păcat dacă speli rufe în aceste zile din Săptămâna Mare! Când nu se spală haine. Tradiții și obiceiuri sacre de Paște

Mare păcat dacă speli rufe în aceste zile din Săptămâna Mare Când nu se spală haine. Tradiții și obiceiuri sacre de Paște
sursa foto: Antena 3 CNN

S-a aflat când este mare păcat dacă speli rufe în aceste zile din Săptămâna Mare, potrivit unor tradiții și obiceiuri sacre de Paște. Cu toate că multe dintre aceste datini nu se mai păstrează, persoanele cu adevărat credincioase țin în continuare la ele.

Mare păcat dacă speli rufe în aceste zile din Săptămâna Mare! Când nu se spală haine. Tradiții și obiceiuri sacre de Paște

În anumite zile din Săptămâna Patimilor, este păcat să speli rufe sau să faci alte treburi casnice. Credincioșii sunt îndemnați să își curețe sufletele spiritual, să țină post, să se roage și să se spovedeacă.

Luni și marți, primele zile din Săptămâna Mare sunt dedicate curățeniei. Miercuri în schimb, este păcat să speli rufe. Asta, pentru că, în această zi, Iuda L-a vândut pe Iisus Hristos fariseilor pentru 30 de arginți.

Săptămâna Mare are o însemnătate mare pentru credincioși. Oamenii  sunt îndemnați să își curețe sufletele spiritual, să țină post, să se roage și să se spovedeacă. În plus, de luni până joi, credincioșii pot merge la denii, vineri urmând să aibă loc Prohodul.

Duhovnicii recomandă o mai mare dedicare părții spirituale, iar pe lângă mersul la biserică și postit, trebuie să țineți cont de câteva reguli importante. Încă din strămoși, în anumite zile nu se fac treburi în casă și nu se pregătește mâncare.

Joia Mare este ziua în care se vopsesc ouăle, iar tradițiile populare spun că oamenii care fac asta în această zi, sunt feriți de necazuri și de boli pe tot parcursul anului.

În Vinerea Mare, este foarte păcat să se spele rufe sau să se vopsească ouăle pentru Paște. Această zi este una importantă, pentru că Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pentru răscumpărarea păcatelor noastre. În plus, este recomandat să se țină post negru.

Cele mai indicate zile pentru a face curățenie de Paște sunt următoarele: luni, marți și miercuri. De joi trebuie să vă ocupați de bucatele care vor fi puse pe masă. Joi trebuie să faceți pasca, cozonacul și să vopsiți ouăle. Sâmbătă faceți ciorba de miel, stufatul, friptura etc.

Curățenia de Paște 2024

Pentru început trebuie să vă pregătiți înainte de curățenie. Asigurați-vă că aveți tot ce vă trebuie pentru acest proces. Eliberați spațiile, zonele de depozitare, dând tot ce aveți la o parte pentru a putea șterge praful foarte bine. Aruncați ce nu vă mai trebuie, precum: hârtii, medicamente și produse expirate etc. Luați pernele și lenjeria prosoapele și băgați-le la spălat. Când terminați curățenia, înlocuiți-le cu altele curate și pline de prospețime.

Întotdeauna, curățenia se începe de sus în jos. Șterge foarte bine suprafețele mai înainte prima dată. În cazul în care vei proceda în acest mod, atunci vei ști sigur că înlături praful deja depus și nu mai trebuie să dau cu aspiratorul sau chiar cu mopul încă o dată.

Pe tot parcursul curățeniei, țineți geamurile deschise pentru a aerisi în toată casa. La final, vă veți bucura de aer proaspăt și curat în toată casa, exact cum trebuie să fie de fapt.

Curățați bucătăria și baia

Puteți trece la bucătărie și la baie, unde și aici trebuie să acordați o atenție deosebită. În aceste două încăperi se acumulează cei mai mulți germeni. Scoateți totul din baie și spălați toaleta, chiuveta, cada etc. Aruncați ce este expirat, privind produsele de curățenie de aici sau orice altceva mai aveți. În bucătărie, curățați foarte bine sertarele și dulapurile. Bineînțeles, și frigiderul, blatul, chiuveta și aragazul.

Ștergeți foarte bine ferestrele și oglinzile până când acestea strălucesc. Folosiți produse speciale sau le puteți face fie și în casă din diverse ingrediente. La final, aspirați și curățați pardoseala cu apă și soluție specială. Va fi nota finală care își va pune amprenta în mod considerabil.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele