SHOWBIZ

Marina Ovsiannikova, jurnalista care a protestat în direct, a obținut super job-ul vieții ei. Despre ce este vorba

Marina Ovsiannikova jurnalista care a protestat în direct a obținut super job-ul vieții ei. Despre ce este vorba

Marina Ovsiannikova, jurnalista care a protestat în direct împotriva războiului pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei, a fost angajată de trustul de presă care deține publicația Die Welt. Jurnalista de origine rusă va transmite din Ucraina și Rusia cele mai noi știri de pe front, ea apărând live pe canalul video al publicației.

„Ovsiannikova a avut curajul, într-un moment decisiv, să le arate telespectatorilor din Rusia imagine neîndulcită a realități”, a transmis redactorul șef al grupului Welt, Ulf Poschardt.

„Procedând în felul în care a precedat, cu acel protest live la TV, Marina Ovsiannikov a apărat cea mai importantă valoare a jurnalismului, în pofida amenințării din partea statului (…). Ca jurnalist, cred că este datoria supremă: să apăr această libertate.”, a mai spus reprezentantul publicației Die Welt.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Marina Ovsyannikova, prima declarație făcută de jurnalista care a protestat live la TV împotriva războiului din Ucraina | VIDEO

La rândul sãu, Ovsiannikova a declarat că a acceptat propunerea primită de la cei de la Die Welt pentru că

„susțin exact ce este apărat atât de feroce de oamenii din Ucraina: libertatea!”.

Reamintim că în urmă cu o lună de zile, Marina Ovsyannikova a protestat live, la televizior, împotriva războiului din Ucraina. Ea a intrat în direct în timpul celui mai important buletin de știri din Rusia, strigând: „Opriți războiul!” și ținând deasupra capului un panou pe care scria:

„Nu credeți propaganda! Aici vă mint!”.

„Este o decizie pe care am luat-o de una singură. Este decizia mea împotriva războiului pe care am luat-o pentru că nu pot să fiu de acord cu invazia Rusiei în Ucraina!”, a spus jurnalista în cadrul primei declarații publice pe care a oferit-o jurnalista după gestul extrem.

După ce a făcut acest gest, Marina Ovsyannikova a fost acuzată de „organizarea unui eveniment public neautorizat”, iar amenda în acest caz este de 30.000 de ruble (aproximativ 250 de euro), completată de muncă în folosul comunității sau până la 10 zile de închisoare. În plus, jurnalista ar putea fi încadrată și la infracțiunea de diseminare de „informații false” privind forțele armate ale Rusiei, recent aprobată de parlamentul de la Moscova și care poate aduce o condamnare de până la 15 ani de închisoare.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele