Olena Zelenska, Prima Doamnă a Ucrainei, păstrează același comportament pe care l-a afișat încă din prima zi în care jumătatea ei a devenit Președinte al Ucrainei. Decent, din umbră, fără mult spectacol, însă ferm, fosta scenaristă susține direcția de comunicare a soțului ei și propagă acum prin conturile ei de social media mesaje menite să țină sus tonusul poporului în fruntea căruia activează din 2019.
Acum mai puțin de 24 de ore, Zelenska a postat un video în care face o invitație spre a privi realitatea pe care sunt obligați să o trăiască ucrainienii din cauza războiului.

„Așa arată Ucraina acum. Iată un videoclip pe care să îl vadă lumea – suntem în război. Din cauza atacului lui Putin, ucrainenii trebuie să-și ducă copiii în pivnițe în fiecare noapte și să lupte cu inamicul de sub zidurile caselor lor. Ucraina este o țară pașnică. Suntem împotriva războiului și nu am atacat mai întâi. Dar nu vom renunța. Lumea întreagă, uite: luptăm pentru pace și în țările tale.”, scrie Prima Doamnă a Ucrainei pe Instagram.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Unde se ascunde Putin acum? Jurnaliștii i-au dat de urmă
Vezi această postare pe Instagram
Mesajul transmis de Olena Zelenska mai sus este doar o continuare a ceea ce prima Prima Doamnă a transmis și acum câteva zile, atunci când făcea referire, evident, la stările de panică și de teamă pe care le experimentează de când a început războiul din Ucraina. Mai mult decât atât, încă o dată, chiar dacă mai era nevoie, Zelenska amintește de suportul 100% pe care îl acordă soțului ei pe care, cu siguranță că nu l-a mai văzut de câteva zile bune.
„Poporul meu drag! Ucraineni! Mă uit la voi toți astăzi. Toți cei pe care îi văd la televizor, pe străzi, pe internet. Văd postările și videoclipurile voastre. Și știți ceva? Sunteți incredibili! Sunt mândră să trăiesc în aceeași țară cu voi! Astăzi nu voi plânge și nu mă voi panica. Voi fi calmă și încrezătoare. Copiii mei mă privesc. Și voi fi alături de ei. Și de soțul meu. Și de voi toți”.

Pe lângă activitatea din mediul public și de cariera pe care o are, Olena Zelenska are împreună cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, doi copii, o fată și un băiat. Prima Doamnă a Ucrainei s-a născut acum 44 de ani, în Kryvyi Rih.
Olena Zelenska este absolventă a Universității Naționale Kryvyi Rih și este licențiată în inginerie civilă. Prima Doamnă a lucrat foarte puțin în inginerie civilă și arhitectură, cariera ei dezvoltându-se în zona de scenaristică.