NEWS

Ministerul Apărării a rămas fără bani de pensii și salarii. Când se va debloca situația

Ministerul Apărării a rămas fără bani de pensii și salarii. Când se va debloca situația
sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministerul Apărării a rămas fără bani de pensii și salarii până la finalul acestui an, au declarat surse politice

Situația ar urma să fie rezolvată după rectificarea bugetară, când o parte din bani vor fi mutați de la investiții.

Ministerul Apărării a rămas fără bani de pensii și salarii. Când va avea loc rectificarea

Oficialii sunt astfel nevoiți să ia o parte din fondurile pentru înzestrarea Armatei pentru a face aceste plăți.  Totuși, investițiile nu vor fi anulate, ci vor fi plătite la începând cu anul viitor, pentru că vor fi prinse în bugetul pe anul 2026.

Zilele acestea, la Palatul Victoria este discutată prima rectificare bugetară din acest an. Dezvoltarea, Transporturile și Munca sunt ministerele care vor primi cei mai mulți bani pentru proiectele în derulare, pe lângă Ministerul Finanțelor căruia îi va reveni cea mai mare sumă pentru plata dobânzilor.

Executivul plănuiește o a doua rectificare bugetară până la finalul anului.

Proiectul de Buget 2025 alocă Ministerului Apărării suma de 42,75 miliarde lei, credite bugetare – adică banii ”cerți” pe care se poate baza MApN în acest an. Asta înseamnă 2,23% din PIB (estimat anul acesta la 1.915 miliarde lei).

Proiectul de buget mai prevede și credite de angajament (limita superioară până la care MApN poate solicita fonduri) pentru MApN în sumă de 108,98 miliarde lei. Dacă bugetul ar suporta alocarea tuturor aceste credite angajament, ceea ce este greu de presupus, alocarea ar crește la 5,6% din PIB.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele