NEWS

Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus

Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajați

Pentru protejarea locurilor de muncă și sprijin suplimentar pentru angajați, Ministrul Muncii propune mai multe măsuri printre care plata creanțelor salariale pentru 12 luni. 

Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajați

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus în transparență decizională un proiect de ordonanță de urgență care modifică Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, pentru a asigura continuitatea activității economice, protejarea locurilor de muncă și prevenirea intrării în insolvență a companiilor de interes strategic.

„Nimeni nu trebuie să rămână fără salariu în timp ce compania în care lucrează trece printr-un proces dificil de restructurare. Am dublat perioada de acordare a sprijinului și am crescut plafonul maxim garantat pentru că procesele de redresare în sectoarele strategice durează și au nevoie de un cadru legislativ adaptat la realitate.

Astfel, ne dorim să protejăm locurile de muncă, să oferim siguranță familiilor și să dăm companiilor timpul necesar să evite insolvența și să își revină”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre Florin Manole.

Pachet de măsuri de sprijin

Principalele noutăți legislative aduse prin acest pachet de măsuri includ:

  • Sprijin extins de la 6 la 12 luni: Se dublează perioada pentru care plata salariilor și a altor drepturi băneşti restante poate fi acoperită din Fondul de garantare. Pentru salariații angajatorilor de interes strategic, aceste creanțe reprezintă drepturile datorate și neplătite — stabilite prin lege, acte normative speciale, contractul individual de muncă și/sau contractul colectiv de muncă, asupra cărora nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune — aferente unei perioade de 12 luni consecutive.
  • Majorarea plafonului maxim: Suma totală a creanțelor salariale suportate din Fond pentru fiecare salariat crește de la 6 la 12 salarii medii brute pe economie.
  • Clarificarea drepturilor acoperite: Sunt detaliate categoriile de drepturi salariale și bănești acoperite (inclusiv cele stabilite prin legislație specială, contracte individuale sau colective de muncă).
  • Măsuri tranzitorii flexibile: Companiile de interes strategic care au beneficiat deja de garantarea creanțelor pe o perioadă de 6 luni pot formula o nouă cerere pentru acoperirea perioadei rămase până la atingerea noii limite de 12 luni.
  • Optimizarea procedurilor: Se actualizează prevederile privind solicitarea și recuperarea sumelor, contestarea deciziilor emise de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și procedurile administrative aferente.

Prin aceste modificări, Ministerul Muncii urmărește consolidarea protecției salariaților și adaptarea mecanismului de garantare la durata și complexitatea proceselor de restructurare economică.

Măsurile oferă timpul necesar companiilor de interes strategic să își revină financiar, asigurând totodată protecție socială pentru angajați și prevenind riscul unor blocaje majore pe piața muncii.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele