NEWS

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, pregătește noi legi privind asistența socială din România. Implicarea UNICEF

Ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu pregătește noi legi privind asistența socială din România. Implicarea UNICEF
sursa foto: INQUAM PHOTOS/George Călin

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, pregătește noi legi privind asistența socială din România. Ea s-a întâlnit cu reprezentanta UNICEF pentru România, Anna Riatti, iar în urma discuţiilor s-a convenit că UNICEF se va implica şi în elaborarea legislaţiei secundare pe pachetul de legi privind reforma asistenţei sociale.

”UNICEF, un partener de durată”

În cursul întâlnirii, s-a discutat şi despre elaborarea unor mecanisme care să eficientizeze răspunsul sistemelor de protecţie socială la situaţii de criză cu accent pe protecția persoanelor vulnerabile.

”UNICEF, un partener de durată!

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit cu reprezentanta UNICEF pentru România, Anna Riatti.
Din delegația #UNICEF au făcut parte și Voica Pop, expert protecția copilului, și Yusuf Bafozoda, expert politici sociale.
#MMSS și UICEF au un parteneriat de lungă durată care continuă!

S-a convenit că UNICEF se va implica și în elaborarea legislației secundare pe pachetul de legi privind reforma asistenței sociale.
De asemenea, s-a discutat despre elaborarea unor mecanisme care să eficientizeze răspunsul sistemelor de #protecție socială la situații de criză cu accent pe protecția persoanelor vulnerabile”, se precizează pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, pregătește noi legi privind asistența socială din România

Simona Bucura Oprescu a afimat că împreună cu UNICEF vor fi gândite şi implementate politici publice mai bune în acest important domeniu.

“Continuăm să lucrăm împreună cu UNICEF în interesul persoanelor vulnerabile. Am avut o primă întâlnire pentru stragie şi acţiune coerente în 2024. Împreună putem gândi şi implementa politici publice mai bune! Mulţumim Anna Riatti, Voica Pop şi Yusuf Bafozoda pentru sprijin”, a declarat ministrul Muncii.

Conform Legii nr. 292 din 2011, Legea asistenței sociale, protecția socială “se definește în contextul principiilor, valorilor și tradițiilor ce guvernează relațiile sociale dintre indivizi, grupuri, comunități și instituții în statele Uniunii Europene și reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru întreaga populație și în mod special pentru anumite grupuri sociale. Protecția socială cuprinde două componente de bază: asigurările sociale în sistem contributiv și asistența socială noncontributivă”.

Principalul obiectiv al protecției sociale este acela de a-i sprijini pe cei care se află într-o situație dificilă să iasă din impas și să se reintegreze în societate, să se mențină activi pe piața forței de muncă.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele