LIFESTYLE

Semnal de alarmă de la UNICEF: 20.000 de copii, sinistrați zilnic din cauza fenomenelor meteo extreme

Semnal de alarmă de la UNICEF 20.000 de copii sinistrați zilnic din cauza fenomenelor meteo extreme
Sursă foto: Pixabay

Un raport UNICEF trage un semnal de alarmă. Fenomenele meteo extreme i-au determinat pe 20.000 de copii din întreaga lume să își părăsească locuințele, în fiecare zi, între 2016 și 2021. Situația este și mai îngrijorătoare pentru viitor.

Semnal de alarmă de la UNICEF

La nivel mondial, schimbările climatice au lăsat milioane de oameni fără adăpost. Șocul este resimțit cel mai tare de cei mici. 20.000 de copii de pe glob au fost nevoiți să își părăsească locuințele, în medie, în fiecare zi.

”Strămutarea, indiferent dacă este pe termen scurt sau mai îndelungată, poate exacerba riscurile pentru copii. Astfel, în urma unui dezastru, aceștia ar putea suferi stres psihic sau fizic, din cauza faptului că și-au văzut casele distruse, că în acele comunități distruse persoane dragi ar putea să moara. Copiii pot fi separați de părinți sau de cei care îi îngrijesc, ceea ce îi expune la riscuri de trafic, exploatare, abuz, violență. De asemenea, le perturbă educația și accesul la asistență medicală, astfel încât copiii sunt mai expuși riscului de îmbolnăvire sau de a nu beneficia de imunizări.” avertizează Laura Healy, specialist în migrație al UNICEF și autor al raportului, conform EuronewsRomania.

Filipine, India și China au înregistrat cele mai multe strămutări de copii din cauza riscurilor climatice. Adică aproape jumătate din numărul total.

Îngrijorări mari pentru viitor

Furtunile, inundațiile și incendiile care se vor produce în următorii 30 de ani ar putea crește la peste o sută de mii numărul copiilor sinistrați, mai arată raportul UNICEF. Documentul nu a inclus incendiile de vegetație, seceta și nici potențialele măsuri de limitare a acestora.

”Este esențial să ne unim pentru a ne asigura că finanțarea pentru climă poate fi canalizată către acele țări care se confruntă cu aceste crize care se suprapun, că schimbările climatice riscă să provoace conflicte, situații fragile, iar copiii sunt cei mai vulnerabili.” consideră Laura Healy, specialist în migrație al UNICEF.

UNICEF este de părere că serviciile esențiale, cum ar fi educația și asistența medicală, trebuie să se adapteze la situațiile de urgență, pentru a-i ajuta pe copii și familiile lor să facă față mai bine dezastrelor climatice.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele