NEWS

Ministrul Sănătății vrea reducerea timpului de așteptare pentru medicamente inovative: Este mai mult decât un memorandum, este mai mult decât un angajament scris

Ministrul Sănătății vrea reducerea timpului de așteptare pentru medicamente inovative Este mai mult decât un memorandum este mai mult decât un angajament scris
sursa foto: Facebook Alexandru Rogobete

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a transmis miercuri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, că obiectivul său este reducerea timpului de aşteptare pentru medicamente inovative, care în România este dublu faţă de media UE, pe de o parte şi să asigurăm un acces mai facil pacienţilor la medicamente inovative, dar şi la studii clinice.

Ministrul Sănătăţii a participat la evenimentul „Memorandum pentru viitor: Persoanele care trăiesc cu boli rare, prioritate pentru sistemul de sănătate”, organizat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

„Este mai mult decât un memorandum, este mai mult decât un angajament scris. Este o primă formă de colaborare concretă între instituţia centrală, Ministerul Sănătăţii, universităţi, asociaţii de pacienţi şi alţi profesionişti în sănătate în acest domeniu. Pacienţii cu boli rare, într-adevăr, în ultima perioadă, pot spune cu mândrie că am reuşit împreună cu echipa Ministerului, cu echipa ANM-ului să introducem mai multe medicamente inovative din această zonă şi să extindem lista de indicaţii pentru cele existente”, a spus ministrul în cadrul evenimentului.

Alexandru Rogobete a precizat că nu este suficient. „Medicaţia este importantă, medicaţia inovativă ajunsă la timp este importantă, dar eu cred că este important să ne focusăm pe următoarele obiective, care sunt şi obiectivele mele ca Ministru al Sănătăţii şi sunt sigur că sunt şi ale dumneavoastră”, a menţionat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rogobete a precizat că putem trata doar dacă diagnosticăm şi dacă diagnosticăm la timp.

„Insist mult pe dezvoltarea în continuare a Programului Naţional de Screening Neonatal, pentru că o patologie de acest gen identificată cât de devreme se poate va aduce beneficii mari pacienţilor şi va uşura tratamentul pe cât de mult se poate”, a spus el.

Potrivit lui Rogobete, un al doilea obiectiv este ca centrele integrate pentru tratamentul pacienţilor cu boli rare să îşi extindă echipa multidisciplinară, pentru că aici nu discutăm doar despre un medic, aici discutăm despre o echipă complexă, din mai mulţi specialişti, din mai multe specialităţi.

„Voi deschide acest subiect la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, unde atenţia este alocată individual pentru fiecare specialitate. Eu cred că în aceste centre integrate, complexe, de diagnostic şi tratament pentru pacienţii cu boli rare avem nevoie de pachete de servicii, care să includă decontarea serviciilor în regim multidisciplinar, pentru că aşa este profilul acestei patologii”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Ministrul a mai afirmat că un alt obiectiv pe care l-a identificat ar fi tranziţia pacienţilor pediatrici către pacientul adult.

„Aici este o mare problemă. Când pacientul pediatric cu o boală rară devine adult, este foarte greu sau tot mai greu de identificat următoarea echipă medicală care să-i continue monitorizarea şi tratamentul”, a menţionat Rogobete.

Potrivit ministrului, cele trei obiective, care sunt mai degrabă birocratice şi au legătură cu a clarifica de fapt modul în care funcţionează sistemul de sănătate pentru această componentă, pot aduce un mare beneficiu şi pot echilibra sistemul în această direcţie.

„Cercetarea, inovaţia, diagnosticul şi tratamentul continuu cu o monitorizare adecvată, cred că sunt principalele obiective ale noastre pe perioada imediat următoare, astfel încât să putem dezvolta cât de mult se poate această componentă”, a arătat el.

„Obiectivul final este unul simplu, să reducem timpul de aşteptare pentru inovative, care în România este dublu faţă de media Uniunii Europene, pe de o parte şi, pe de altă parte, să asigurăm un acces mai facil pacienţilor la medicamente inovative, dar şi la studii clinice prin aşa-numitul proces de acces timpuriu”, a subliniat el.

Alexandru Rogobete anunţă că Ministerul Sănătăţii lucrează la introducerea mai multor medicamente inovative dedicate bolilor rare în lista de compensate

De asemenea, Rogobete a anunţat miercuri că ministerul lucrează la introducerea mai multor medicamente inovative dedicate bolilor rare în lista de compensate.

„Lucrăm la Ministerul Sănătăţii, îmi doresc ca până la mijlocul lunii decembrie să extindem încă o dată lista de medicamente. Estimez eu că vom introduce 54 de medicamente noi şi undeva la 16 extinderi pentru cele existente, dintre care 6 vor fi pentru pacienţii cu boli rare”, a precizat ministrul.

El a adăugat că îi este greu să vă spună acum când vor avea lista finalizată.

Ministrul a menţionat că, pentru a putea avea o coerenţă în organizarea sistemului de sănătate, pentru a putea trata corect şi monitoriza corect pacienţii cu acest tip de patologie a bolilor rare, este nevoie de o strategie naţională, care să cuprindă obiective clare, acţiuni clare, modul de organizare al sistemului, o strategie care să fie un document aprobat de Guvernul României, prin hotărâre de Guvern.

„Al doilea aspect este colaborarea interinstituţională pentru operaţionalizarea Registrului Naţional al Pacienţilor cu Boli Rare, pentru a vedea exact indicatorii din acest registru, incidenţele pentru anumite boli, dar şi răspunsuri la tratamentele inovative care sunt oferite. Şi avem, sigur, câteva speţe pe care voi încerca să le rezolvăm rapid, împreună cu colegii şi cu partenerii cu care lucrăm, şi anume, tranziţia pacientului cu boli rare pediatric, atunci când devine adult. În momentul de faţă există o sincopă în această tranziţie pentru a-şi putea continua monitorizarea şi tratamentul”, a subliniat el.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele