Misterele scriitoarei Henriette Yvone Stahl. Relația cu scriitorul Petru Dumitriu, mai tânăr cu 24 de ani decât ea
Henriette Yvonne Stahl s-a născut pe 9 ianuarie 1900, la Saint Avold, în Lorena, fiind fiica scriitorului Henri Stahl, care era de origine alsaciană și franco-elvețiană, și a lui Blanche Boueve. Cum părinții nu erau căsătoriți, fetița a fost considerată ilegitimă până în februarie 1901, când relația complicată a celor doi tineri sa oficializat. Dar nu e singurul lucru mai puțin cunoscut despre ea. Iată care sunt misterele scriitoarei Henriette Yvone Stahl.
Blanche Bœuve, mama sa, venise la București pentru a preda franceza într-un internat condus de Irma Stahl, mama lui Henri Stahl. Tânăra era cu trei ani mai mare decât Henri și avea un fiu dintr-o relație anterioară, pe Gaston Joseph Bœuve . Blanche și Henri s-au îndrăgostit, dar relația lor a provocat un scandal pentru că mama lui Henri, baroneasa Stahl, a considerat situația intolerabilă.
Când Blanche Bœuve a rămas însărcinată, baroneasa a concediat-o, iar tânăra a fost nevoită să se întoarcă în Franța, la Saint-Avold, unde a născut-o pe Henriette. Doctorii i-au spus mamei că copilul este „neviabil” pentru că fetița era născută prematur și părea că nu are nicio șansă la viață.
Misterele scriitoarei Henriette Yvone Stahl. ”O elevă proastă”
Despărțirea impusă de Irma Stahl la făcut pe Henri că se amenințe mama dacă nu îl lasă să reia relația, se sinucide. Astfel Blanche Bœuve se întoarce la București cu Henriette și fiul său cel mare. Cei doi s-au căsătorit în 1901, iar Henriette a devenit cetățean român.
Tatăl său, Henri Stahl, a fost autorul unei celebre metode de stenografie și a devenit stenograf șef al Parlamentului și bun prieten cu istoricul Nicolae Iorga.
Starea de sănătate fragilă a fetiței i-a încetinit dezvoltarea fizică, așa că părinții au dat-o la școală la vârsta de nouă ani, doi ani mai târziu decât cei ceilalți copii de vârstă ei, și va fi „o elevă proastă”, după cum ea însăși. a mărturisit.
Izolată de iubitul gelos
Copila a urmat liceul în particular, iar în 1918 a fost trimisă de părinți să locuiască la țară, în familia ordonanței Iordache Dumitru, în speranța că sănătatea ei se va întrema.
Revenită la București, tânăra a urmat Conservatorul de Artă Dramatică între anii 1922 – 1925, studiind actoria la clasa actorului Ion Livescu. Henriette a debutat în literatură cu poeme în proză ce au fost publicate în revista „Flacăra” și în aceeași perioadă a devenit actriță la Teatrul Național, apoi la cunoscut pe poetul Ion Vinea, cu care va avea o relație timp de 14 ani.
Pentru că era extrem de gelos, Vinea o ține pe Henriette aproape complet izolata de societate, în casa lor din Brașov. Cei doi-au despărțit după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, dar au rămas prieteni până la sfârșitul vieții.
Relația cu scriitorul Petru Dumitriu, mai tânăr cu 24 de ani
În 1945, ajunsă la vârsta de patruzeci și cinci de ani, scriitoarea îl întâlnește pe prozatorul Petru Dumitriu, care avea la acel moment 21 de ani și tocmai fusese premiat pentru cea mai bună nuvelă a anului.
Un mai târziu, tânărul s-a mutat la ea acasă, inițial lângă Cișmigiu și apoi pe Bulevardul Pache Protopopescu. Legătura dintre ei a durat aproximativ 10 ani, în pofida diferenței de vârstă de 24 de ani.
În 1954 Henriette Yvone Stahl și Petru Dumitriu s-au căsătorit, dar au divorțat aproape imediat, motivul fiind, probabil, dorința lui, de a deveni un scriitor celebru și protejat al regimului comunist.
Protejat al regimului, a fugit în străinătate
Petru Dumitriu scria texte proletcultiste, glorificând lagărele de muncă forțată de la șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, în 1953 îi apăruse nuvela Bijuterii de familie și patru ani mai târziu, în 1957, a publicat cele trei volum ale „Cronicii de familie”.
Devenise un scriitor extrem de bine cotat, era plătit regește și deținea funcția de director al Editurii de Stat pentru Literatură și Artă.
După despărțirea de Henriette, bărbatul a început o relație cu Irina Medrea, fiica lui Florian Medrea, primul comandant al Gărzii Naționale de la Alba Iulia și fosta soție a istoricului Nicolae Fotino, o frumusețe a anilor ’50. Cei doi s-au căsătorit în scurt timp și au avut o fiică, Irene, născută în 1959.
În 1960, Petru Dumitriu a decis să fugă în străinătate și a plecat împreună cu soția sa, Irina, dar fetița lor, în vârstă de doar un an, a rămas la București. Ajunși în Germania Federală, sperau să poată recupera rapid copilul, dar Irene a fost luată de Securitate de la bunici și trimisă într-un orfelinat, fiind înregistrată cu un număr fals.
În ciuda lor multe demersuri, Petr Dumitru nu a reușit să-și revadă fetița până în 1964, când premierul Ion Gheorghe Maurer, aflat într-o vizită oficială la Paris, a fost supus unor presiuni pentru a rezolva problema copilului-ostatic.
Arestată din cauza fostului iubit
În tot acest timp, Henriette Yvone Stahl a suferit, la rândul ei, din cauza fugii fostului ei iubit. Deși era bolnavă, la opt luni după plecarea lui Petru Dumit a fost arestată pentru o muncă de un an și patruzeci de zile și interogată pentru a spune tot ce știa despre intențiile scriitorului.
Scriitoarea a fost acuzată pentru a complicita infracțiunea de trădare de patrie și omisiunea denunțării la trădare. În perioada de detenție a fost obligată să spună că ea este, de fapt, autoarea scrierilor lui Dumitriu (Drum fără pulbere, Cronică de familie și Pasărea furtunii), în încercarea autonomiei comuniste de ai discredita opera fugarului.
Bolnavă de inimă, Henriette a cedat, astfel că sub numele ei aveau să apară în revista „Glasul patriei” mai multe articole de demascare despre fostul soț. În cele din urmă a fost eliberată din penitenciar, dar i sa interzis să publice timp de trei ani.
Henriette Yvone Stahl a murit pe 25 mai 1984 la București, la vârsta de 84 de ani, și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu catolic, în cavoul familiei. Ultima sa carte, „Martorul eternității”, a fost publicată postum, în 1995, cu un an înainte ca Petru Dumitriu, pe care să scriitori nu-l mai văzuse după fuga în Occident, să facă unica sa vizită la București după 1989.
Petru Dumitriu a murit la Metz, pe 6 aprilie 2002, în timp ce lucra la trilogia „Non credo, oro” (Nu cred, mă rog).
