Aceste modalități de a face mișcare ar trebui să le aibă în vedere absolut orice persoană. Acum, nici cei care lucrează la birou nu vor mai avea vreo scuză să nu facă exerciții fizice.
Cu toții știm că un stil de viață sedentar nu face decât să cauzeze probleme de sănătate. De exemplu, crește riscul de apariție a bolilor de inimă, hipertensiune arterială, diabet și chiar depresie. Pentru menținerea stării optime de sănătate, trebuie să ai grijă la tot ceea ce mănânci zilnic, dar și la mișcarea pe care o faci. Mulți sunt de părere că nu se poate atât timp cât lucrez la birou. Ei bine, iată că nu este așa. Mai jos v-am pregătit câteva trucuri prin care veți reuși.
Modalități de a face mișcare
Ridicarea piciorului
- În momentul în care stai pe scaun, ridică și întinde un picior. Ține-l așa timp de șapte secunde,
- Ulterior, lasă-l ușor la sol și fă același lucru cu celălalt.
- Repetă aceste mișcări de zece ori, cinci cu unul, cinci cu celălalt.
Rotiri ale capului
- Rotește capul de cinci ori la dreapta, apoi de cinci ori la stânga. Este un mod perfect pentru a întări musculatura din zona gâtului.
Întinde încheietura mâinii
- Întinde un braț în fața ta, cu palmele în sus.
- Cu ajutorul celeilalte mâini, trage mâna în jos. În tot acest timp nu trebuie să îi dai drumul.
- Repetă de câteva ori cu ambele mâini.
Înclinări ale capului
- Tot ceea ce trebuie să faci este să te apleci în față și să te lași pe spate. Vei vedea ce bine și detensionat de vei simți. De asemenea, oasele se vor relaxa.
Stai în picioare
- Ar fi indicat să nu stai tot programul de lucru pe scaun. Ia-ți câte cinci-zece minute la fiecare oră pauză și mișcă-te. Perioadele lungi de ședere nu îți vor face bine.
Practică exerciții de respirație
- Respiră adânc.
- Stai așa câteva secunde, în jur de cinci-zece.
- Apoi inspiră. Repetă de cel puțin cinci ori.
Mișcă-ți umerii
- Îndreaptă-ți foarte bine spatele și îndoaie-ți brațele din coate. Din această poziție, începe, cu ambele mâini, să ai mișcări rotative în spate.
- Repetă și în direcția opusă. În total de zece ori.
Fă întinderi
- Îndreaptă foarte bine spatele.
- Ridică mâinile, încrucișează degetele, și trage în sus cât de mult poți.
- Relaxează-te, inspiră, expiră, și apoi repetă din nou.
Ia-o pe scări
- Deși ai posibilitatea de a urca cu liftul, fiindu-ți mai ușor, bineînțeles, ia în calcul și varianta aceasta a scărilor.
- Fă mișcare oricând trebuie să urci sau să cobori.
Mișcă mijlocul
- Pune mâna dreaptă în talie, iar pe cealaltă deasupra capului și îndoaie-o ușor.
- Apleacă-te spre dreapta, după care schimbă mâinile și repetă mișcarea. Poți face asta de mai multe ori. Te vor ajuta împotriva durerilor de spate, dar și de mâini.