Monica Macovei condamnată la închisoare cu suspendare! Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, vinovată de vătămare corporală din culpă, a primit o pedeapsă ridicolă din partea magistraților din Mangalia. Ea a fost condamnată la 6 luni de închisoare, cu termen de suspendare 2 ani. Un bărbat a fost aproape de moarte și a rămas cu handicap grav.
Ea a fost condamnată la șase luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Instanța suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Reamintim că pe data de 8 octombrie 2022 Monica Macovei se întorcea din localitatea Limanu și, după ce a trecut podul de la Mangalia, aflată la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar. Acesta a suferit răni extrem de grave și a fost transportat la Spitalul Județean, iar ulterior transferat la un spital din București.
Decizia de vineri, 12 aprilie 2024, a judecătorilor de la Judecătoria Mangalia nu e definitivă, sentința putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Motociclistul care a fost lovit de Monica Macovei, a rămas cu handicap în urma accidentului și solicită, acum, daune de jumătate de milion de euro.

În cadrul procesului, Macovei suprnumită ”mama” DNA, după noianul de minciuni îndrugate, a acceptat evidența, recunoscând că este vinovată de producerea accidentului, și a solicitat procedura simplificată pentru a primi o sentință cât mai blândă.
Prin acceptarea acestei proceduri a beneficia de o reducere a sentinței cu o treime.
Macovei a negat inițial orice vină, aruncând responsabilitatea accidentului în spatele persoanei accidentate.
”Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă”, scria Macovei pe o pagina de socializare, după accident.
Mai mult, ”mama” DNA l-a chemat în judecată pe procurorul care investighează cazul și parchetul din care face parte – Parchetul Curții de Apel Constanța. Monica Macovei acuză proasta gestionare a dovezilor și a solicitat o nouă expertiză a mașinii după accident.