NASA confirmă că urmărește un asteroid care ar putea lovi Pământul. Acesta are o dimensiune unui bazin olimpic, iar impactul ar urma să aibă loc peste 23 de ani.
Specialiștii NASA au confirmat că urmăresc un asteroid recent descoperit, care ar putea să se prăbușească pe Pământ.
Potrivit contului de Twitter Asteroid Watch al agenției spațiale, noua rocă gigantică a fost numită 2023 DW. Iar traiectoria sa actuală îl plasează pe un curs de coliziune cu Pământul, impactul fiind așteptat în 2046.
„Am urmărit un nou asteroid numit 2023 DW, care are o șansă foarte mică de a lovi Pământul în 2046. Adesea, atunci când sunt descoperite noi obiecte, este nevoie de mai multe săptămâni de date pentru a reduce incertitudinile și a prezice în mod adecvat orbitele lor cu ani în viitor.
Analiștii de orbite vor continua să monitorizeze asteroidul 2023 DW și să actualizeze predicțiile pe măsură ce primesc mai multe date.”, au transmis specialiștii NASA.
Asteroidul măsoară aproximativ 49,29 metri în diametru – aproape cât un bazin olimpic.
NASA estimează că este nevoie de aproximativ 271 pentru a parcurge o orbită solară, iar cea mai apropiată distanță față de Soare va fi de 0,49 unități astronomice – sau aproximativ 75 de milioane de kilometri.
Data exactă la care se estimează că va lovi Pământul este 14 februarie 2046, adică de Ziua Îndrăgostiților.