NEWS

Netflix lansează un site dedicat celor mai populare filme

Netflix lansează un site dedicat celor mai populare filme
Netflix lansează un site dedicat celor mai populare filme

Netflix trece la un nou sistem de măsurare a popularităţii conţinutului. În acest sens, platforma de streaming a anunțat că vom putea vedea pe un nou site care sunt cele mai populare filme Netflix.

În loc să mai ia în calcul o vizionare după doar 30 de secunde de redare, compania va măsura numărul însumat al orelor de vizionare pe care le adună titlurile. Astfel, în funcţie de acest criteriu, se va stabili topul celor mai populare filme netflix.

Topurile de popularitate Netflix au, acum, o nouă casă, în afara platformei de streaming. Netflix a creat un site dedicat acestora.

Vă recomandăm și: Alexandru Arșinel a ajuns din nou pe patul de spital

Aici, vor fi afişate topuri săptămânale de popularitate, atât pentru filme, cât şi pentru seriale, care vor fi actualizate în fiecare zi de marţi.

Vor exista două categorii principale pentru listele de filme şi seriale – producţii în limba engleză şi producţii în alte limbi. În dreptul fiecărui titlu va fi afişat numărul însumat de ore de vizionare.

Există şi un top al celor mai populare producţii din toate timpurile (nu doar din ultima săptămână). Aici măsurarea se face în funcţie de performanţa din primele 28 de zile din momentul lansării. Și se aplică o rotunjire la 10.000 de ore.