NEWS

Nicușor Dan a promulgat noul Cod Administrativ. Aleșii locali care ocupă funcții la stat scapă de incompatibilitate

Nicușor Dan a promulgat noul Cod Administrativ. Aleșii locali care ocupă funcții la stat scapă de incompatibilitate
Cod Administrativ

Incompatibilitatea din primării, la loc comanda. Aleșii locali care ocupă funcții la stat nu mai sunt în afara legii, după ce președintele Nicușor Dan a promulgat modificările la noul Cod Administrativ. 

Noul Cod Administrativ

Legea prin care sunt abrogate dispoziții din Ordonanța de urgență a Guvernului privind Codul administrativ care privesc situații de incompatibilitate sau conflict de interese a fost promulgată miercuri de președintele Nicușor Dan.

Plenul Senatului a adoptat, la finalul lunii trecute, proiectul de lege pentru abrogarea unor dispoziții din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, în forma aprobată la Camera Deputaților.

Potrivit raportului aprobat în comisia de specialitate, propunerea legislativă în forma adoptată, cu modificări, de Camera Deputaților abrogă dispozițiile articolului 550 alineate (2) – (6) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care prevedeau situațiile în care se poate afla în conflict de interese sau în incompatibilitate personalul contractual și modalitatea de soluționare și sancționare a acestora, ca abateri disciplinare.

Aceste prevederi ‘aveau în vedere, în esență, asimilarea cu funcționarii publici cu privire la interdicțiile respective, reglementate ca și situații de conflict de interese, respectiv de incompatibilitate’.

Abrogarea alineatelor (2) – (6) ale articolului 550 din Codul administrativ a fost motivată la Camera Deputaților, prin amendamentele admise, ca fiind necesară pentru asigurarea predictibilității cadrului legislativ și pentru prevenirea unor disfuncționalități în activitatea instituțiilor și autorităților publice’, se preciza în raport.

Poate duce la pierderi de personal

Conform raportului, un amendament adoptat de Camera Deputaților prevede că ‘situațiile intervenite în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2026 și data intrării în vigoare a prezentei legi, care, potrivit articolului 550 din OUG nr. 57/2019 (Codul administrativ), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 165/2026, ar fi fost de natură să genereze o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese, după caz, nu constituie incompatibilități sau conflict de interese, după caz, și nu atrag răspunderea juridică aferentă acestora’.

‘Motivarea acestui text a fost în sensul că aplicarea fără o perioadă de tranziție poate genera pierderi de personal, dificultăți și blocaje în desfășurarea unor activități administrative esențiale’, se indică în document.

Alineatul 3, abrogat, prevedea că în cazul existenței unui conflict de interese personalul contractual era obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să îl informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta era obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a atribuțiilor personalului contractual, în termen de cel mult trei zile de la data luării la cunoștință.

Potrivit alineatului 4, abrogat, conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea șefului ierarhic căruia îi este subordonat direct personalul contractual în cauză, desemna o altă persoană, cu aceeași pregătire și același nivel de experiență.

Încălcarea dispozițiilor prezentate anterior reprezenta abatere disciplinară.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele