Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, după ce acesta a fost aprobat de Guvern și a trecut prin Parlament. Astfel, premierul Ilie Bolojan are mână liberă pentru a impune toate măsurile pregătite de Executiv.
La final de iunie, în prima sa ședință, Executivul Bolojan a aprobat un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanțe simple pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului.
Astfel, potrivit unui comunicat la Executivului de atunci, Guvernul va putea reglementa în următoarele domenii de activitate: finanțe și economie, dezvoltare, lucrări publice și administrație, agricultură, muncă și solidaritate socială, digitalizare, sănătate, transporturi și infrastructură, mediu, afaceri externe, activități consulare și investiții străine, investiții și proiecte europene, cultură și în ceea ce privește prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență.
Senatul și Camera Deputaților au adoptat la final de iunie, cu amendamente, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanțe simple pe perioada vacanței parlamentare.
Potrivit proiectului, Guvernul va putea reglementa în următoarele domenii de activitate: finanțe și economie, dezvoltare, lucrări publice și administrație, agricultură, muncă și solidaritate socială, digitalizare, sănătate, transporturi și infrastructură, mediu, afaceri externe, activități consulare și investiții străine, investiții și proiecte europene, cultură și în ceea ce privește prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
Comisia juridică a amendat proiectul, iar plenul și-a însușit amendamentele propuse de comisie.
Domeniile adăugate prin amendamente în care Guvernul va putea reglementa sunt: Energie (aprobarea Programului național de investiții ‘Energie verde’) și ‘Măsuri pentru eficientizare, reorganizare și reducere de cheltuieli în cadrul autorităților și instituțiilor publice’.