Într-o conferință de presă la Dublin, Nicușor Dan a justificat ceea ce s-a întâmplat la conferința de la Palatul Cotroceni și de ce a considerat că trebuie să-l interzică pe jurnalistul Ovidiu Vanghele. Președintele a vorbit și despre un alt lucru rămas sub semnul întrebării.
”Trei lucruri de politică internă. Prima: am semnat decretul de decorare post-mortem al lui Marius Harosa, „Steaua României” în grad de cavaler. Mișcarea civică Roșia Montană este una dintre cele mai importante mișcări civice după 1989. El a fost liderul juridic al mișcării. A ajutat și statul român în litigiul în care compania explotatoare a cerut despăgubiri de la stat.”, și-a început președintele declarațiile.
Președintele României, Nicușor Dan, a explicat decizia de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de la Palatul Cotroceni, invocând demnitatea personală, respectul datorat funcției publice și riscul escaladării violenței în spațiul public.
Șeful statului a spus că nu poate accepta ca reprezentanții instituțiilor publice să fie jigniți și avertizează că tolerarea unui astfel de limbaj le transmite copiilor un mesaj periculos față de profesori și părinți.
”Sunt trei niveluri de discuție. În primul rând, demnitatea persoanei. În calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă. Mai mult, este demnitatea funcției publice. Sunt șeful aparatului statului român, în mod simbolic. Nu pot să accept ca una dintre persoanele care lucrează pentru statul român poate fi tratată ca gunoi de către un cetățean.
Este lipsă de respect la adresa statului însuși. De multe ori, cetățenii au spus că statul nu este suficiente respectat. Să începem să-l respectăm noi. Al treilea nivel este violența în spațiul public. Violența verbală generează violență fizică. Noi trebuie să protejăm spațiul public de astfel de manifestări.”, a precizat șeful statului.
Nicușor Dan a ținut să mai lămurească o altă afirmație despre care consideră că nu a fost bine înțeleasă.
”Ultima chestiune este legată de o afirmație care nu a fost bine înțeleasă. Legată de dezinformare și procesul corect de informare al alegătorilor în campaniile electorale. Nu m-am referit la conținutul comunicărilor publice, la cenzurarea opiniei politice în afară de lucruri cu care suntem toți de acord, că nu poți promova discriminarea etnic.
Nu m-am referit la libertatea cetățeanuui de a-și selecta libertatea de informare. Ce am spus însă este că însăși accesul la informație poate fi îngrădit prinb surpolus de informații generat artificial. De exemplu, dacă suntem în campanie electorală și toți candidații au un buget de promovare, acum nu avem garanția că unul dintre candidțai nu deepășește de 10 ori bugetul celorlalți candidați, cu boți din Thailanda, Filipine sau Venezuela și astfel să fie supraexpus și să creeze un avantaj ilicit.
Fiecare politician are cercul său de urmăritori. E foarte ieftin să inunzi contul pe o rețea socială cu 10.000 de boți care să comenteze negativ la orice face politicianul și astfel să-i distruge posibilitatea de a influența cercul său de următoritori. Aceste fenomene nu sunt suficiente reglementate, nu exisăt instituții care să reacționeze suficient de repede și a fost unul din subiectele principale ale discuțiilor de azi epntru că nu doar România este în această situație.”, a punctat președintele.