NEWS

Românii vor avea acces de pe telefon la datele de identitate și documentele digitale. Anunțul premierului

Românii vor avea acces de pe telefon la datele de identitate și documentele digitale. Anunțul premierului
sursă foto: economedia.ro

Premierul Luca Niculescu a transmis, joi, că este făcut un nou pas în digitalizarea serviciilor publice, fiind stabilit calendarul pentru lansarea proiectului RO Wallet, portofelul de identitate digitală. Astfel, cetăţenii vor putea accesa de pe telefon la datele de identitate şi documentele digitale de care au nevoie.

„Facem un nou pas în digitalizarea serviciilor publice. La propunerea domnului viceprim-ministru Marian Neacşu, stabilim calendarul pentru lansarea etapizată a proiectului RO Wallet, portofelul de identitate digitală, începând cu ianuarie anul viitor. Şi pentru a-l face funcţional şi vreau să îi mulţumesc domnului ministru Dumitru, domnului ministru Zamfir, pentru implicare şi pentru cât timp veţi consuma în acest proiect. Este o soluţie prin care cetăţenii vor avea acces direct de pe telefon la datele de identitate şi la documentele digitale de care au nevoie”, a afirmat Luca Niculescu, joi.

El a precizat că proiectul va fi dezvoltat în acord cu modelul european de identitate digitală.

„Un proiect care va fi dezvoltat în acord cu modelul european de identitate digitală, cu respectarea confidenţialităţii şi cu protecţia datelor personale, cu un obiectiv simplu, mai puţină birocraţie, mai puţine drumuri la ghişeu, servicii publice care să fie mai uşor de folosit. Pentru că digitalizarea nu este doar despre tehnologie, trebuie să fie înainte de toate despre respectul pentru timpul cetăţenilor şi despre un stat care nu le complică viaţa, ci dimpotrivă, le-o face mai simplă”, a declarat premierul Niculescu.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă

Pentru ca RO Wallet să fie lansat la timp, este nevoie de suplimentare urgentă de personal și de bani. Potrivit unei note de informare semnate joi, 12 noiembrie 2026, de viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministru al Afacerilor Interne, instituția nu are suficientă experiență și resurse umane specializate pentru dezvoltarea aplicațiilor mobile și a portofelelor digitale. De aceea, MAI solicită angajarea graduală de experți dezvoltatori începând din luna decembrie 2026, plus personal dedicat pentru suportul cetățenilor, al firmelor și al instituțiilor care vor folosi portofelul.

Nota este analizată în cadrul ședinței de Guvern de joi. Proiectul de ordonanță de urgență aflat în consultare publică și publicat la începutul lunii noiembrie, despre care DigiEconomic a scris AICI, prevede chiar înființarea de posturi noi și derogări de la restricțiile privind ocuparea posturilor vacante, valabile până la 31 decembrie 2029. În paralel, se cere și asigurarea finanțării din ianuarie 2027. Până acum, proiectul a fost susținut din resursele proprii ale instituțiilor și cu sprijinul Comisiei Europene.

Pe 12 octombrie 2026, MAI, împreună cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), a trimis către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) fișa de proiect RO EUDI Wallet, însoțită de buget, pentru a încerca accesarea de fonduri europene.

Nota de informare subliniază și că RO Wallet trebuie tratat ca prioritate națională și identifică patru acțiuni urgente: – Adoptarea rapidă a ordonanței de urgență (responsabil MEDAT); – Asigurarea finanțării din ianuarie 2027 (MIPE și Ministerul Finanțelor); – Suplimentarea resurselor umane din decembrie 2026 (MAI și celelalte instituții); – Informarea administrației publice locale (MDLPA + MAI).

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele