Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, susține, în continuare, că este nevaccinat anti-COVID pentru că în urmă cu șase luni a fost infectat, dar afirmă că nu este antivaccinist, el fiind… om de știință.
„Nicidecum, nicidecum! După cum ştiţi, sunt un om de ştiinţă, sunt un om care vine din mediul academic, care citeşte, se informează şi ascultă de vocea ştiinţei. Mi-am vaccinat fetiţa. Nu m-am vaccinat pentru că am trecut prin coronavirus, mi-a adus fetiţa de la grădiniţă. Sunt cam cinci-şase luni de atunci. Mă voi vaccina şi în momentul în care mă voi vaccina o să aflaţi”, a afirmat Nicuşor Dan, la Prima TV.
De altfel, cam același răspuns l-a dat Nicușor Dan jurnaliștilor și pe data de 31 august, când a fost întrebat, într-o conferința de presă, de ce nu s-a vaccinat anti-COVID și a anunțat atunci că a trecut prin boală în luna mai.
Primarul Capitalei a explicat că nu a anunțat că are COVID, atunci când a fost bolnav, pentru că se afla deja în izolare și nu dorea ca, la momentul respectiv, vestea „să interfereze cu dezbaterea publică pe tema bugetului Capitalei”.
„Inițial am anunțat că are fetița mea, iar la o săptămână am făcut și eu. Din acest motiv am stat 3 săptămâni în izolare”, a explicat Nicușor Dan, precizând că se va vaccina când îi va recomanda medicul.
Se pare că Nicușor Dan mai poate sta așa, pentru că îi permite vidul legislativ. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) adopta, pe 22 octombrie, o hotărâre prin care propune ca angajații la stat și cei din clădiri de birouri private să poată avea acces la job doar cu Certificatul verde – adică dacă fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau a testării.
Singura problemă este că o astfel de restricție, existentă, deja, în țări precum Franța, Italia sau Germania, nu se poate institui decât în baza unei legi votate de Parlament și promulgată de președintele Iohannis.
De altfel, și Curtea Constituțională a decis că o astfel de restrângere a unui drept se poate face doar prin lege, nu prin ordonanță de urgență sau hotărâre de guvern.
Un pas înainte a fost făcut, dar nu s-a mers până la capăt. Pe 26 octombrie, Comisiile reunite, Juridică şi de Sănătate, din Camera Deputaților, au acordat, cu majoritate de voturi, raport de admitere cu amendamente la propunerea legislativă prin care angajatul este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19. Însă, decizia finală aparține plenului Senatului.
Amendamentele la propunerea legislativă arată că dispozițiile privind certificatul verde se aplică autorităților, instituțiilor publice și de interes public, de utilitate publică și celorlalte unități publice, centrale și locale, regiilor autonome, operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.
Printre domeniile incluse în proiect sunt educația, sănătatea, dar și Parlamentul. Prevederile nu se aplică autorităților și instituțiilor din cadrul autorității judecătorești.
Pentru cei care refuză să arate certificatul verde se suspendă de drept contractul de muncă, fără plata drepturilor salariale, pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă după cele 30 de zile, dacă angajatul nu prezintă certificatul verde, va fi dat afară.
La rândul său, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a afirmat, pe 26 octombrie, că, din cunoştinţele pe care le are, în Parlament se discută pe marginea proiectului privind accesul la locul de muncă, în sistemul public, nu şi în cel privat, pentru persoanele vaccinate sau care se testează pe banii lor. Arafat a mai precizat că legea ar urma să fie adoptată în două sau trei săptămâni.