În weekend se anunță ninsori, vânt și ploi. Cerul va fi mai mult noros. Vor fi precipitaţii mai ales sub formã de ninsoare în Carpaţii Occidentali şi jumãtatea de vest a Carpaţilor Meridionali, mixte în restul zonei montane, în Maramureş, Dealurile de Vest, Transilvania, vestul Olteniei şi nordul Moldovei şi ploaie în restul Olteniei, Muntenia, Dobrogea şi local în Moldova. Izolat se va forma polei, cu o probabilitate mai mare la munte şi în nord-vestul Moldovei.
Administrația Națională de Meteorologie anunţă precipitaţii însemnate cantitativ: ninsori şi depunere de strat consistent de zăpadă la munte, fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova şi zona de munte a judeţelor Argeş, Braşov şi Buzău. În alte zone ale ţării vor fi precipitaţii moderate cantitativ.
Potrivit ANM, astăzi și mâine până la ora 12 este în vigoare o avertizare de precipitații moderate cantitativ în „jumătatea de est a Olteniei, în Muntenia, Dobrogea și Moldova”. Meteorologii anunță că „va ploua în Transilvania și Maramureș, precipitațiile vor fi mixte, iar la munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Precipitațiile vor fi în general moderate cantitativ și local se vor acumula 10-20 l/mp”.
Meteorologii au emis și un cod galben de precipitații însemnate cantitativ: ninsori și depunere de strat consistent de zăpadă la munte, care este în vigoare începând de astăzi până mâine la ora 1o. Sunt afectate zone din județele Dâmbovița, Prahova și zona de munte a județelor Argeș, Brașov și Buzău, unde vor fi „precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25-35 l/mp.
În zonele joase va ploua, la munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă (20-25 cm)”, informează ANM.
Vremea va fi în general închisã. Îndeosebi în sudul şi în estul ţãrii, valorile termice diurne vor fi în creştere faţã de intervalul anterior şi se vor situa peste cele specifice datei. Mai ales ziua vor fi precipitaţii predominant sub formã de ninsoare în Carpaţii Occidentali şi în jumãtatea de vest a celor Meridionali, mixte în restul zonei montane, în Maramureş, Transilvania şi vestul Olteniei şi ploi în restul Olteniei, Muntenia, Dobrogea şi Moldova.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea şi în extremitatea de est a Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 grade în Crişana şi 9 grade pe litoral. Local, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţã.
În București, valorile termice vor fi în creştere uşoarã faţã de intervalul anterior. Cerul va fi noros şi temporar va ploua îndeosebi ziua. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 7…8 grade, iar cea minimã de 3…5 grade.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât normele datei în cea mai mare parte a ţãrii, dar cu precãdere în regiunile vestice şi sud-estice. Cerul va fi noros în sud, în est şi parţial în centru şi temporar noros în rest. Va ploua în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, local în Banat şi izolat în Transilvania, iar la munte, la altitudini de peste 1600 m vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare şi condiţii de polei, conform Romaniatv.net.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, în special în masivele sud-vestice, unde rafalele vor depãşi 70…90 km/h şi local în sudul Banatului, iar noaptea, în sudul Banatului, local Oltenia şi Muntenia şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 7 grade, mai ridicate pe litoral pânã spre 10 grade.
În Capitală, vremea va fi mai caldã decât în mod obişnuit la aceastã datã. Cerul va fi mai mult noros şi trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri noaptea. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimã va fi de 4…6 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţã.
Vremea va fi caldã pentru aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua în toate regiunile. Seara şi noaptea, la munte, la altitudini în general de peste 1300, va fi şi lapoviţã şi ninsoare. Izolat în nord-est vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în regiunile sud-estice, local în centru, la munte şi izolat în rest.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţã, potrivit ANM.
În București, vremea se va menţine caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua. Temperatura maximã va fi de 10…11 grade şi cea minimã de 2…4 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţã.
Valorile termice vor fi în scãdere uşoarã, iar cerul va fi mai mult noros. Local vor fi precipitaţii, în special în estul ţãrii. Acestea vor fi mai ales sub formã de ninsoare la munte, mixte în Moldova, Maramureş şi estul Transilvaniei şi predominant ploaie în rest. Izolat se va forma polei în Moldova şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în regiunile estice.
Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 4 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţã.
În Capitală, vremea va rãmâne caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult noros şi trecãtor va mai ploua slab. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimã va fi de 3…4 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţã.