Comisia Europeană a adoptat noi reguli privind hainele, accesoriile și încălțămintea. Pentru promovarea reutilizării și reciclării, noile măsuri vor reduce deșeurile și daunele aduse mediului.
Măsurile se referă la prevenirea distrugerii articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor de îmbrăcăminte şi a încălţămintei nevândute, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Totul pentru protejarea mediului și crearea unor condiţii de concurenţă echitabile pentru întreprinderi, scrie Agepres.
Astfel, sectorul textil se poate îndrepta mai rapid către practici mai circulare şi reprezintă un alt pas în promovarea unei economii circulare în întreaga UE.
Cifrele privind deşeurile arată necesitatea de a acţiona. Prin aceste noi măsuri, sectorul textil va fi împuternicit să treacă la practici durabile şi circulare şi ne putem stimula competitivitatea şi reduce dependenţele, a declarat comisarul pentru mediu, rezilienţă în domeniul apei şi o economie circulară competitivă, Jessika Roswall.
Noile măsuri vor sprijini întreprinderile să respecte cerinţele privind distrugerea textilelor nevândute în temeiul ESPR. Acestea clarifică circumstanţele în care distrugerea va fi permisă, de exemplu, din motive de siguranţă sau din cauza deteriorării produsului.
Totodată, reglementările introduc, de asemenea, un format standardizat pentru ca întreprinderile să facă publice volumele de bunuri de consum nevândute pe care le aruncă, în cel mai simplu mod posibil, fără a adăuga sarcini administrative suplimentare.
Se estimează că 4-9% din textilele nevândute în fiecare an în Europa sunt distruse înainte de a fi purtate vreodată. Aceste deşeuri generează aproximativ 5,6 milioane de tone de emisii de CO2, ceea ce este aproape egal cu emisiile nete totale ale Suediei în 2021.
Regulamentul ESPR, care a intrat în vigoare în iulie 2024, urmăreşte să îmbunătăţească în mod semnificativ sustenabilitatea produselor introduse pe piaţa UE prin îmbunătăţirea circularităţii, a performanţei energetice, a posibilităţii de reciclare şi a durabilităţii acestora.
Regulamentul impune întreprinderilor să divulge informaţii cu privire la produsele de consum nevândute pe care le aruncă ca deşeuri.
De asemenea, introduce o interdicţie privind distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor de îmbrăcăminte şi a încălţămintei nevândute. Acest lucru răspunde preocupărilor din ce în ce mai mari ale consumatorilor cu privire la deşeurile textile din cauza impactului social şi de mediu al modei rapide.
Interdicţia de distrugere se va aplica întreprinderilor mari începând cu 19 iulie 2026 şi se preconizează că întreprinderile mijlocii vor urma în iulie 2030.