NEWS

Noi reguli pentru slujbele religioase și procesiuni: distanţă de 2 metri între persoane, acces limitat în interior

Noi reguli pentru slujbele religioase și procesiuni distanţă de 2 metri între persoane acces limitat în interior

Un nou ordin publicat în Monitorul Oficial prevede o serie de măsuri care vizează slujbele religioase și procesiunile.

Astfel, conform noilor reguli accesul credincioșilor în lăcașele de cult se va face în condițiile în care se va asigura o suprafaţă de minimum 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 metri între persoane.

Noile reglementări sunt prevăzute într-un Ordin al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, care se referă la regulile privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase.

„Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane”, mai prevede ordinul ministerial.

În ceea ce priveşte procesiunile şi/sau pelerinajele religioase, acestea se organizează cu asigurarea unei distanţe minime de siguranţă de 2 metri între credincioşi, notează Agerpres.