NEWS

Noile tarife pentru parcare in București vor fi aprobate săptămâna viitoare

Noile tarife pentru parcare in București vor fi aprobate săptămâna viitoare
sursa: rfi.ro

Noile tarife pentru parcare in București vor fi aprobate săptămâna viitoare, a anunțat Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Municipalitatea va aproba în CGMB noile reglementări pentru parcare. Tarif unic parcare  va fi de 5 lei/oră, abonamentul zilnic, 25 lei și cel lunar, 500 lei. Riveranii vor plăti 50 lei lună şi vor putea să parcheze oriunde în apropierea casei.

Noile reglementări au fost propuse de Primăria Capitalei sub formă de proiect și au fost supuse unei dezbateri publice.Cetățenii au putut participa la dezbatere nu numai fizic, dar și online. Cu aceeaşi ocazie au fost dezbătute şi alte proiecte de hotărâre. Unul dintre ele vizează ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă. Altul prevede utilizarea gratuită a parcărilor publice de utilitate generală de pe teritoriul municipiului Bucureşti de către autoturismele cu emisii zero de carbon.

CMPB va crea noi locuri de parcare și le va moderniza pe cele existente. Direcția de Transporturi din PMB și Comisia Tehnică de Circulație vor implementa noi planuri de sistematizare a traficului prin: noi locuri de parcare in centru, sensuri unice pe străzile din interiorul inelului central de circulație și benzi unice pentru transportul public.

Din 2023, va fi mărită redevenţa pentru operatorul parcărilor

10.000.000 lei este valoarea dividendelor pe care Primăria Capitalei le va încasa, pentru anul 2022 de la operatorul serviciului public de parcări, Compania Municipală Parking Bucureşti (CMPB). Banii vor fi folosiţi pentru reparaţii trotuare, străzi sau lucrări de sistematizare a traficului. Adică finanţare suplimentară pentru soluţii de mobilitate în Bucureşti.

”Redevenţa pentru oraş va fi una mult mai mare, pentru că obiectivul principal este să creştem veniturile municipale, nu pe ale operatorului CMPB. Acum, aceasta este de doar 1% – mult prea mică în raport cu fluxul financiar generat din operarea serviciului public de parcări.”, a afirmat viceprimarul.