WORLD

Noul Papă vrea să găzduiască negocierile de pace Rusia-Ucraina, după eșecul discuțiilor din Turcia

Noul Papă vrea să găzduiască negocierile de pace Rusia-Ucraina după eșecul discuțiilor din Turcia
sursa foto: Vatican News

Noul Papă vrea să găzduiască negocierile de pace Rusia-Ucraina, după eșecul discuțiilor de vineri, 16 mai, de la Istanbul, care s-au soldat cu puține progrese în afară de un acord pentru un schimb de prizonieri.

Inițiativa vine în contextul în care președintele rus Vladimir Putin nu a participat la discuțiile organizate în Turcia, negocieri pe care chiar el le propusese, potrivit Politico.

Noul Papă vrea să găzduiască negocierile de pace Rusia-Ucraina. Ce a transmis

„Este o tragedie, pentru că ne-am pus speranța într-un proces poate lent, dar care să ducă la o soluție pașnică a conflictului. Și, în schimb, ne aflăm din nou la punctul de plecare”, a declarat cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului și principalul diplomat al Sfântului Scaun, vineri, în marja unui eveniment organizat la Roma.

Potrivit agenției de presă Ansa, Parolin a confirmat că „Papa intenționează să pună la dispoziție Vaticanul, Sfântul Scaun, pentru o întâlnire directă între cele două părți”.

Papa Leon al XIV-lea, ales în urmă cu o săptămână, a transmis că soluționarea războiului din Ucraina va fi una dintre prioritățile pontificatului său.

Duminică, Suveranul Pontif, a vorbit la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a menționat „suferința poporului ucrainean, atât de iubit”, în prima sa binecuvântare de duminică, rostită în Piața Sfântul Petru.

Apel pentru încetarea războiului

Miercuri, în cadrul unei audiențe cu reprezentanți ai Bisericilor Orientale, papa a lansat un apel direct către liderii celor două state aflate în conflict: „Sfântul Scaun este întotdeauna gata să-i aducă față în față pe cei aflați în conflict… Să ne întâlnim, să vorbim, să negociem”, a spus Leon al XIV-lea. „Cei care fac istoria sunt făuritorii păcii.”

În prima sa postare pe platforma X, joi, papa Leon a reluat apelul la încetarea războiului: „Aș dori ca această urare de pace să răsune în inimile voastre, în familiile voastre și între toți oamenii, oriunde s-ar afla, în fiecare națiune și în întreaga lume.”

Predecesorul său, Papa Francisc, a trimis emisari atât în Ucraina, cât și în Rusia și a facilitat reunirea copiilor ucraineni cu familiile lor, precum și schimburi de prizonieri de război. Deși a susținut public cauza Ucrainei, Papa Francisc a sugerat, în primele luni ale conflictului, că extinderea NATO a contribuit la escaladarea acestuia.

Întalnire Papa Leon cu JD Vance

Cardinalul Parolin a mai spus că Vaticanul lucrează la posibilitatea unei întâlniri între Papa Leon și vicepreședintele american JD Vance, cu ocazia inaugurării oficiale a pontificatului, programată pentru duminică. Înainte de alegerea sa ca papă, un cont de social media care îi purta numele a criticat în mod repetat administrația Trump – și pe JD Vance în particular – pentru politicile stricte privind imigrația.

Întrebat despre o posibilă întrevedere între papă și Vance, Parolin a declarat: „Nu știu, problema este că sunt foarte multe delegații; timpul este extrem de limitat, așa că se vor întâlni doar dacă va fi posibil. Protocolul se ocupă de asta.”

Kievul și liderii europeni acuză Moscova că a venit cu cereri „inacceptabile” la Istanbul
O sursă din cadrul Administrației prezidențiale ucrainene a declarat pentru The Kyiv Independent că delegația rusă a insistat asupra unei retrageri ucrainene din regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, pe care Kremlinul le-a declarat anexate în 2022, dar pe care nu le controlează în întregime.

Ucraina este pregătită să facă pașii cei mai rapizi posibili pentru o pace reală și este important ca lumea să adopte poziții ferme”, a transmis ulterior Volodimir Zelenski.„Tocmai am avut o întâlnire cu președintele Zelenski și apoi un apel telefonic cu președintele Trump pentru a discuta despre evoluțiile negocierilor de astăzi”, a declarat prim-ministrul britanic, citat de Sky News.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele