Novak Djokovic, cel mai bun jucător de tenis al momentului din lume, este posibil să rateze Australian Open 2022 după ce, aseară, a fost expulzat din Australia.
Autoritățile australiene i-au anulat viza de ședere în țara lor din cauza faptului că Djokovic nu a furnizat toate documentele necesare care fac legală șederea pe teritoriul lor.
Starul tenisului mondial a rămas, așadar, blocat pe aeroportul Tullamanrien din Melbourne, iar informațiile oficiale privind statutul lui i-au fost furnizate prin intermediul unei scrisori venite din partea guvernului australian, anunță Reuters.
Din pricina statutului său de cetățean nevaccinat împotriva Covid-19, Cel mai titrat tenismen al momentului primise inițial o scutire medicală care-i permitea participarea la Australian Open 2022, însă se pare că oficialii australieni nu au considerat-o suficientă. Miercuri, premierul Morrison declara că Djokovic va trebui să dovedească autorităţilor de ce nu a putut să se vaccineze şi numai dacă o va face, i se va permite intrarea în ţară.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Sportivii nevaccinaţi nu vor primi viză pentru a participa la Australian Open
„Cetăţenii care nu deţin o viză valabilă la intrare sau cărora li s-a anulat viza vor fi reţinuţi şi expulzaţi din Australia”, se precizează în comunicatul de presă emis de autoritățile australiene, măsură valabilă pentru toți cetățenii care-și doresc să între pe teritoriul australian.
Încă din noiembrie 2021, Novak Djokovic fusese informat că există șanse mari să nu poată participa la Australian Open 2022, primul turneu de Mare Șlem al anului, din cauza faptului că este nevaccinat.
“În privința vaccinării, este dreptul personal al fiecăruia dintre noi să decidă dacă se vaccinează sau nu. Nimeni nu are dreptul să pătrundă în intimitatea noastră. Având în vedere șantajul și condițiile impuse, probabil că Novak nu va juca (n.r. – la Australian Open). Nici eu n-aș face asta. Este fiul meu, așa că trageți concluzia singuri. Evident că își dorește să participe din toată inima, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla, în condițiile actuale, cu șantajul evident”, povestea Srdjan Djokovic, tatăl tenismenului, citat de The Guardian, la finalul anului trecut.
Peste 3000 de persoane sunt așteptate să intre în Australia, cu ocazia primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open 2022. Prima regulă, dar și cea mai importantă, este cea legată de jucătorii nevaccinați.
Orice jucător care urmează să participe la primul turneu de Grand Slam trebuie să fie vaccinat, singurele excepții fiind pentru cei scutiți medical, iar aceștia vor trebuie să prezinte actele doveditoare clare care să justifice scutirea de la vaccinare. Turneul de Grand Slam începe pe 17 ianuarie.