Nu mai trebuie să facem economie la energie – sau în orice caz nu mai mult decât o facem deja, susține președintele PSD. Marcel Ciolacu atrage atenția că deja populația consumă mai puțin cu 8% energie față de anul trecut, iar politicienii trebuie să-i lase pe români în pace.
Preşedintele PSD a vorbit din nou despre economia de energie, recomandată de Uniunea Europeană marți seară, la Antena 3, potrivit news.ro.
„Să spunem adevărurile: înţelegem cu toţii, pe cap de locuitor, România consumă cea mai puţină energie pe cap de locuitor, respectiv 2,4 megawaţi. Consumăm, ca să avem o comparaţie, de două ori şi jumătate mai puţin decât de un german care consumă în jur de 6,5 megawaţi. Anul acesta am consumat, conform INS, cu 5,2% mai puţină energie electrică. Dacă ne uităm la populaţie, deja am consumat cu 8% mai puţin”, a declarat Ciolacu.
„Ce vrem noi, de fapt? Ce economie să mai facă România? Avem cel mai mic consum din Europa. Noi trebuie să-i lăsăm pe români în pace, au singuri înţelepciunea de a face economie atât cât au nevoie, fiindcă îşi fac economie la propriul buget al familiei. Deja s-a dovedit că reacţia românilor este una corectă şi să nu intervenim cu astfel de anunţuri. Dacă vrea UE, şi ar fi culmea să fiu considerat împotriva UE, dar, dacă au vreun plan şi au norme de aplicare, să ni-l trimită. Mai puţin aia cu duşul în doi, cred că e deja un pic cam mult”, a mai spus președintele PSD.
În ceea ce priveşte consumul de gaze naturale, România a redus consumul cu 18 la sută, a mai afirmat liderul PSD.
„Avem o reducere de consum la gaze de aproximativ 18%. Reacţia a fost pe măsură. Toată lumea a început să se gospodărească, nu cred că Guvernul trebuie să vină cu măsuri suplimentare să cerem ceva românilor în această perioadă, pentru că este aberant”, a mai precizat Marcel Ciolacu.