Renumitul interlop Nuțu Cămătaru și-a făcut bancă acasă. Acesta a fost eliberat în anul 2019 din închisoare, iar de atunci, spune el, se ocupă doar de afaceri legale.
Acum, Nuțu Cămătaru și-a deschis un IFN chiar la el acasă. Afacerea a fost deschisă pe numele soției.
Mai exact, împreună cu familia sa, în anul 2021, a înființat o firmă care se ocupă cu activități de creditare. Este vorba despre un IFN, adică o instituție financiară nebancară.
Mai mult decât atât, această bancă are sediul chiar la el acasă, iar el oferă bani cu împrumut.
De-a lungul timpului s-a tot vorbit despre averea celebrului interlop. Specialiștii spun că din afacerile pe care le are ar fi câștigat câteva zeci de milioane de euro.
Cartea intitulată „Dresor de lei și de fraieri”, pe care Codin Maticiuc a scris-o despre viața celebrului lider interlop relatează o serie de amintiri.
Ion Balint, zis Nuțu, a povestit în cartea semnată de Codin Maticiuc că, în timp ce își executa pedeapsa la Penitenciarul Jilava, un gardian, un anume Vărzaru, i-ar fi aruncat pe podeaua celulei o bancnotă de un leu, după care i-ar fi reproșat că deține bani cash în închisoare, ceea ce este ilegal, iar deținutul a pierdur unele beneficii câștigate în urma bunei purtări.
Totuși, povestea este mult mai amplă, în condițiile în care Nuțu Cămătaru a ales să dezvăluie numai o mică parte.
În 2004, la scurt timp după înființarea DIICOT, sub coordonarea procurorului Marian Sîntion au fost organizate descinderi la membri clanului, inclusiv în vilele fraților Ion și Vasile Balint, alias Nuțu și Sile Cămătaru.