O femeie câștigă 2 milioane de dolari pe lună dormind, dar în timp ce doarme le permite altora să o privească. Amouranth, al cărei nume real este Kaitlyn Siragusa, a devenit faimoasă acum pe Twitch, o platformă de streaming live a jocurilor video.
Tânăra a participat la un podcast la începutul săptămânii, unde a povestit că a început să câștige foarte mulți bani filmându-se în timp ce doarme, relatează nypost.com.
Acest fenomen intră în categoria ”fluxuri de somn”. Este vorba mai exact despre transmisii live în care oamenii dorm în timp ce spectatorii urmăresc.
Femeia susține că, cel mai probabil, spectatorii ei o privesc ca pe o formă de voyeurism. Amouranth a declarat că fluxurile ei de somn au fost atât de populare încât a câștigat peste 9.940 de dolari în doar câteva ore.
”Dacă te bazezi doar pe Twitch, probabil că vei câștiga câteva mii de dolari. Dar, dacă adaug și OnlyFans, atunci sumele ajung la 10.000-15.000 de dolari”.
Ea și-a estimat venitul lunar total la 2 milioane de dolari pe lună. Întrebată de ce nu transmite live cum doarme în fiecare noapte, aceasta a spus că ”simte că dacă o va face prea mult, nu va mai fi o noutate”.
OnlyFans este o platformă de conținut care le permite creatorilor (cunoscuți ca „creatori OnlyFans”) să partajeze fotografii, videoclipuri și alte tipuri de materiale exclusive cu fanii lor plătitori.