O garsonieră, mai ieftină decât un loc de parcare! E situată lângă un castel celebru, iar prețul e negociabil. Care sunt îmbunătățirile pe care le are, dar și care este motivul pentru care are un preț atât de mic; potrivit Fanatik.
Proprietatea cu o cameră din țara noastră mai accesibilă ca un loc de parcare se află în comuna Florești din județul Prahova. E foarte aproape de un moument istoric, fiind vorba de ruinele Palatului Cantacuzino, supranumit „Micul Trianon”.
Locuința se vinde cu 6.000 de euro. Cei interesați pot scoate un preț mult mai bun pentru că proprietarul este dispus să negocieze și chiar să accepte contract cu prima casă. Garsonierea e la etajul 2 într-un bloc cu 4 niveluri.
De asemenea, imobilul din Florești are curent, apă și gaze pe holul blocului, însă viitorul proprietar trebuie să se branșeze la rețea. Conform storia.ro, garsoniera este mobilată și poate fi vizionată oricând de oameni.
Castelul Cantacuzino Florești a fost construit de meșteri francezi, în stil ecletic la dorința boierului Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul. În interior predomină elemente rococo și neoclasice, după planurile lui Ion D. Berindey.
Arhitectul a proiectat pentru același boier și palatul de pe Calea Victoriei nr. 141, cunoscut sub denumirea de Palatul Cantacuzino din București. În prezent adăpostește Muzeul Național George Enescu.