Oamenii nevaccinați riscă să se reinfecteze cu COVID-19 o dată la 16 luni, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie.
Un studiu efectuat în Marea Britanie sugerează că persoanele nevaccinate riscă să se reinfecteze cu COVID-19, în medie, o dată la 16 luni.
„Dacă ai o prevalență mare și o expunere frecventă la virus, așa cum se întâmplă în școli, vei vedea din ce în ce mai mulți oameni care se reinfectează, în ciuda vaccinării adulților”, a spus Stephen Griffin, profesor asociat de virologie la Universitatea din Leeds.
În urmă cu un an se credea că, deși s-ar putea produce reinfectări, acestea erau relativ neobișnuite, fiind înregistrate puține cazuri.
Acum știm că imunitatea naturală la SARS-CoV-2 începe să scadă în timp. Un studiu danez a sugerat că persoanele cu vârste sub 65 de ani au avut o protecție de aproximativ 80% timp de cel puțin șase luni, în timp ce persoanele peste 65 de ani au avut doar 47% protecție.
Apariția variantei Delta a complicat, însă, și mai mult situația.
„În cadrul angajaților din domeniul sănătății pe care i-am studiat, există mulți oameni care au avut un nivel decent de anticorpi după ce au fost infectați anterior, unii chiar vaccinați, dar care s-au infectat din nou”, a spus, conform DIGI24.RO, Danny Altmann, profesor de imunologie la Imperial College din Londra.
Riscul de reinfectare pare să fie mai mare începând din mai 2021, când varianta Delta a început să devină cea predominantă.
Alte date din SUA, unde diferite state au început acum să urmărească și să raporteze ratele de reinfectare, susțin ideea că există un risc substanțial mai mare de reinfectare cu Delta.