LIFESTYLE

Obiceiuri și tradiții de Înălțarea Domnului. Ce este bine și ce nu să facem

Obiceiuri și tradiții de Înălțarea Domnului. Ce este bine și ce nu să facem
www.static.playtech.ro

Sunt numeroase obiceiuri și tradiții de Înălțarea Domnului. E necesar să le respectăm. Astfel, orice credincios ar trebui să știe ce trebuie să facă și ce nu. 

Înălțarea Domnului este sărbătorită de creștinii ortodocși la 40 de zile după Paște. Astfel, nu în fiecare an este în aceeași dată. Cu toate acestea, este una dintre cele mai mari, dar și cele mai importante sărbători. Există totuși un aspect care nu se va schimba niciodată. Vorbim mai exact despre faptul că tot timpul va fi într-o zi de joi. Anul acesta pică pe data de 25 mai.

Obiceiuri și tradiții de Înălțarea Domnului

În această zi, creștinii nu vor mai spune „Hristos a Înviat!” , ci „Hristos a Înălțat!”. În Biblie scrie că după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, iar mai apoi s-a înălțat la cer, chiar în prezența lor. Se mai spune în popor că ar mai fi fost un martor. Vorbim mai exact despre un cioban pe nume Ispas. El ar fi stat ascuns după pietre, iar ulterior a povestit ce a văzut.

Femeile nu trebuie să împrumute sare și nu dau foc din casă. O superstiție spune că dacă faceți asta, atunci toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte. Mai mult decât atât, oamenii își leagă frunze de nuc peste brâu. Se preconizează că așa ar fi purtat Iisus Hristos în momentul Înălțării.

Pentru a avea o recoltă bogată, semănătorile se fac până în această zi, nu mai târziu. Tot astăzi se sfințesc plantele de leac: leușteanul, alunul și paltinul. În unele zone din țară, oamenii se bat cu leuștean ca să fie feriți de rele, dar și de boli.Nicidecum nu se fac treburi gospodărești.

În anumite zone de pe la sate mulți spun că este bine să vopsești ouă roșii. Ar fi ultima zi din an în care mai este permis să faci asta. Conform tradiției, cei care fac acest lucru chiar în dimineața de dinaintea slujbei, vor avea parte de sănătate. Este bine să se mănânce ou cu prescură de la biserică. Într-adevăr, nu în toate zonele din țară se obișnuiește să se facă asta.

Pentru ca porcii și vitele să se îngrașe și să fie bune de tăiat la vremea lor, este bine să fie atinse cu leuștean. Cei care au multe păsări în gospodărie le ung și cu usturoi pe lângă leuștean.

Nu este bine să te cerți cu cineva astăzi. În caz contrar, e posibil să te cerți tot anul. E bine să mergeți la biserică, să vă rugați, iar după slujbă să luați masa în familie. Pentru iertarea păcatelor celor adormiți, femeile trebuie să împartă pâine caldă, dar care să nu fie dospită prea mult, numită azimă, și ceai.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele