Orban persona non grata. Ce avem de pierdut?

Tupeul de a lua la mișto România, după ce te-ai pozat cu șeful Guvernului de la București (ați remarcat că în timp pe Marcel Ciolacu râdea fericit, Orbán avea o morgă boierească?) nu poate rămâne doar o emisie obraznică.

Sigur, nimeni nu se aștepta ca Viktor Orban să declare iubire României, să renunțe la discursul autonomist și eurosceptic, dar a mers prea departe. Și dacă permitem un derapaj de o asemenea manieră, data viitoare ce va mai trebui să permitem? Să apară la ședința de guvern cu un casetofon pe umăr din care se aude „Az a szep” și să spună „bă băieți, ageamiilor, să vă arăt eu cum se face!”. Și lista de exemple rămâne deschisă.

Am tot auzit zilele astea că nu poți să te porți urât cu premierul ungur, căci țara sa va deține Președinția Consiliului UE și noi vrem în Schengen. În logica asta, câte concesii ar trebui să facem, câte spinări să mai îndoim, de câte ori să fim atât de ospitalieri încât să-i dăm voie să-și satisfacă necesitățile biologice deasupra Carpaților? Îmi cer scuze pentru depășirea limitelor academice, dar cum se poate interpreta mai poetic gestul său incalificabil?

În primul rând, accederea României în Schengen nu depinde de Ungaria. Teoretic, are drept de veto, dar practic, nu și-l permite. Ungaria are nevoie de prieteni în chestiunile legate de banii europeni, înghețați de Bruxelles din cauza derapajelor lui Orban. Ungaria nu-și permite nici să blocheze direct Schengenul, deoarece îi afectează vama. Ungaria nu dorește să devină o enclavă antidemocratică, deoarece Vladimir Putin este secătuit de resurse și nu o poate întreține.

În al doilea rând, am niște dubii asupra preluării de către Ungaria a Președinției Consiliului European, în iulie 2024. Și nu mă bazez exclusiv pe rezoluția votată în mai de Parlamentul European, în care se afirmă ezitările față de potențialul Guvernului Orbán de a îndeplini în mod credibil sarcinile președinției europene. Ci pe subminarea sistematică a eurosistemului, regresul democratic evident, nerespectarea statului de drept și pozițiile pro-Moscova în contextul războiului din Ucraina.

Ce avem de pierdut dacă îl punem la punct pe acest obraznic care ne jignește sistematic? Potrivit Convenției de la Viena din 1961, o țară „poate declara în orice moment și fără a fi nevoită să explice decizia sa” pe orice membru al personalului diplomatic. Rămân două întrebări: este un premier și diplomat? De analizat. Eu zic că da. Pe urmă, în ce condiții poate fi suspendat dreptul la liberă circulație? Tratatul UE nu prevede o atare situație, motiv pentru Consiliul și Parlamentul European să analizeze. Și al Curții Europene de Justiție, dacă se va ajunge acolo.

Dar până începe procesul, putem negocia și, mai mult decât atât, putem arăta că nu permitem să fim jigniți la noi acasă. E destul!