Palatul Reginei Maria și vilele din Balcic, odinioară un Saint-Tropez al elitelor din București
Palatul Reginei Maria și vilele din Balcic, odinioară un Saint-Tropez al elitelor din București. Din cele 22 de vile proiectate la Balcic între anii 1930-1939 de arhitecta Henrieta Delavrancea-Gibory, puține mai sunt tefere.
Unele au dispărut cu totul, altele sunt în ruină sau au fost transformate în hoteluri. “Micul Paradis al României Mari” de la Balcic a însemnat o mare bogăție arhitecturală și culturală, ale cărei urme mai pot fi văzute și astăzi în Orașul Alb de pe Coasta de Argint.
Palatul Reginei Maria și vilele din Balcic. Impresionanta vilă Storck
Balcic, un paradis pierdut, locul în care protipendada României a avut cele mai chic case de vacanță, printre migdali, smochini și pescari turci, tătari, aromâni și bulgari.
Înainte ca Regina Maria să-și ridice Cuibul liniștit la Balcic, pictorița și profesoara de arte decorative Cecilia Cuțescu-Storck și sculptorul Frederic Storck s-au încumetat să locuiască singuri “în pustietățile acelea. Se întâmpla în anul 1922.
Dacă din casa lor din București au făcut un templu al artelor , Palatul de la Balcic l-au închinat Zeului Soare și l-au transformat într-o școală de pictură, la care veneau cei mai mari pictori ai României: Iosif Iser, Ion Theodorescu-Sion, Sirato, Theodor Pallady, Tonitza, etc. Artiști, visători, scriitori, filosofi, boema Bucurestiului s-a mutat în orientalul Balcic.
Vila Storck era decorată minunat, treptele ei ajungeau până în mare. „Închipuiți-vă o casă clădită pe o înălțime, cu marea la picioare”
“Cu timpul, am făcut din casa noastră de la Balcic un mic castel, prin armonia proporțiilor, solemnitatea, cu interiorul sobru, dar distins și senorial. Închipuiți-vă o casă clădită pe o înălțime, cu marea la picioare, nelipsită de eleganță, desi în sobrietatea ei, semănă cu o cetate cu zidurile de la parter foarte înalte și compacte, întrerupte doar numai de câteva ferestre lungi și de o ușă înaltă și îngustă.
Impunătoare fară a fi greoaie, lucrată în piatra albă adusă de la Cavarna și șlefuită, care, la lumina lunii, dă impresia unui palazzetto de marmură”, Cecilia Cuțescu-Stock, Fresca unei vieți, 1943.
Strămutarea românilor
În anul 1940, România pierde Cadrilaterul; populația românească este strămutată, iar patrimoniul arhitectural este preluat de autoritațile bulgare
În septembrie 1940, Bulgaria revendică o bucată din trupul României, și așa sfâșiat de Ungaria hortystă și de Stalin. Doua județe din Dobrogea de sud au fost cedate Bulgariei.
La trei ani după izgonirea din Paradis, Cecilia Cuțescu-Storck scrie: “Bucuria mi s-a năruit în pustiu de dorul Balcicului și duhul nostru rătăcește de atunci fără încetare prin acele locuri, alături de vântul nopților senine și al celor furtunoase, tânguindu-se împrejurul clădirii, sau în vârtejul frunzelor de nuc îngălbenite, în bazinele secate și pe cărările pustii”. Cecilia Cuțescu Storck Fresca unei vieți, București, 1943.
