Propunerea Comisiei Europene a primit, astăzi, vot favorabil din partea europarlamentarilor. Aceștia sunt de acord cu clasificarea rețelelor de gaze naturale și centralele nucleare drept activități de tranziție ecologică, energie verde, necesare pentru atenuarea schimbărilor climatice.
Proiectul a trecut cu un număr de 278 de voturi “pentru” și 33 abțineri. Voturile împotrivă au fost 328, dar nu suficiente. Numărul necesar de voturi împotrivă pentru a fi respins acest proiect era de 353.
“Comisia consideră că investițiile private în activitățile din sectorul gazelor naturale și din sectorul nuclear pot juca un rol în tranziția verde. Astfel, a propus clasificarea anumitor activități din cele două sectoare ca activități de tranziție care contribuie la atenuarea schimbărilor climatice. Includerea anumitor activități nucleare și gaziere este limitată în timp și depinde de anumite condiții specifice și cerințe de transparență”, se arată în comunicatul Parlamentului European, citat de Biziday.ro.
Propunerea va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2023 dacă nu vor fi formulate obiecții din partea Consiliului. Din acel moment, proiectele de investiții în rețelele de gaze naturale și centrale nucleare vor fi finanțate prin fonduri europene.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Cresc pensiile în România. Au anunțat data exactă. Procentul este important
“Salut votul de astăzi din Parlamentul European prin care energia nucleară și gazul – drept combustibil de tranziție – sunt incluse în taxonomia UE. Este o decizie bună, care nu contravine dezideratului Uniunii Europene pentru 2050: emisii zero de gaze cu efect de seră. Dinamica imprevizibilă a crizei energetice pe care o traversăm ne obligă să fim responsabili, să ne folosim de toate resursele pe care le avem la dispoziție pentru a asigura independența și securitatea energetică.”, a transmis Ministrul român al Energiei, Virgil Popescu.
Și Klaus Iohannis a salutat votul din Parlamentul European, afirmând că face parte din eforturile României de a considera gazul și nuclearul ca parte a decarbonizării progresive.